poiana ilvei

satul poiana vazut din satelit !!!

2010-01-03T17:03:00.003+01:00

Afisati poiana ilvei pe o harta mai mare

Colinda la taragot din tara Nasaudului

2009-12-24T20:17:00.003+01:00

Istoria satului Poiana Ilvei

2009-12-17T22:05:00.010+01:00

Lucrare publicata cu autorizatia autorului, Dl Profesor Ofilat VARVARI, caruia îi multumesc in mod deosebit pentru munca depusa in slujba memoriei acestor locuri...

obs: pentru o lectura mai confortabila, un clic pe imagine si apoi cautati full screen...

lectura placuta !!

cantecul cununii

2009-12-08T23:33:00.003+01:00

la toti le-o cântat cucu

2009-03-31T13:34:00.018+02:00

doua doine batrânesti din nasaud

si doua romante

Maria Peter
(n. 1 ianuarie 1925, Salva, judeţul Năsăud - d. 9 iulie 2005, Cluj-Napoca, judetul Cluj), una dintre cele mai cunoscute interprete ale folclorului năsăudean.

Viaţa

În 1942 împreună cu fratele său Nicolae s-au refugiat la Cernăuţi, unde aveau un unchi. În 1946 a venit la Cluj, lăsând în urmă un logodnic care a murit într-un lagăr comunist rus. Funcţionarul care i-a completat actele pentru buletin, Alexandru Peter, a devenit soţul său. La doar şase luni după căsătorie, soţul său a fost arestat. Era în primăvara lui 1948, comuniştii veniseră la putere şi se pregăteau de alegeri în martie. A fost dată afară din locuinţă. Abia după o jumătate de an a primit vesti despre soţul său: se afla la închisoarea din Aiud, alături de alţi mari “duşmani ai poporului”, precum prinţul Ghica, prinţul Sturza sau marele industriaş Malaxa. Acolo, soţul său s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi, la scurt timp, a murit. Maria nu s-a mai recăsătorit.

A fost binecuvântată în casa părintească de cardinalul greco-catolic Iuliu Hossu, cel care a semnat Declaraţia de Unire a Transilvaniei cu România la 1 decembrie 1918. L-a cunoscut pe regele Mihai I, când a venit să inaugureze casa muzeu a lui George Coşbuc, aflată la Hordou azi localitatea Coşbuc, lângă satul său natal. A fost decorată în numeroase rânduri, cea mai recentă distincţie fiind Ordinul Naţional al României, în 2002. A înregistrat peste 300 de cantece populare din Ardeal şi a scos 16 discuri, iar în 2002 a primit din partea Preşedintelui României, Ion Iliescu, diploma de merit cu grad de cavaler şi o insignă de platină.

Cariera

Când s-a înfiinţat Studioul de Radio din Cluj, a avut loc un concurs pentru un post de cântăreţ de muzica populară. A fost aleasă dintre alţi 64 de candidaţi. A fost evenimentul care i-a schimbat viaţa. Cei de la Radio au trimis înregistrările sale la Bucureşti, iar cei de acolo au venit la Cluj ca să înregistreze şi alte cântece. Filarmonica din Cluj, care avea o orchestră de muzică populară, i-a propus o colaborare. A avut astfel ocazia să cânte alături de cei mai mari artişti ai ţării: Maria Lătăreţu, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Alexandru Grozuţa, Felician Fărcaşu, Dumitru Fărcaş, Lucreţia Ciobanu şi mulţi alţii.

Maria Peter se stabilise de mai mulţi ani în judeţul Cluj, unde în ultimii ani de viaţă, s-a dedicat picturii icoanelor.

Repertoriul

A cântat numai melodii originale, neavâand nimic în comun cu kitsch-ul, făcăturile etc.; mărginindu-se la a cânta numai piese de o certă valoare. Comunismul însă i-a impus să cânte şi aşa-zisul "folclor nou", adică melodii compuse despre muncile agricole, maşini etc.; Maria Peter cântând din această specie inventată de comunism un singur cântec : "Cântecul şoferului" : "Măi bădiţă, strop de rouă, Ai primit maşină nouă, etc." Iată câteva din bijuteriile muzicale pe care le-a cules, le-a lansat şi le-a cântat cu atâta suflet Maria Peter, până la sfârşitul ei din 2005 în urma unui infarct ;

sus , pe langa luna...

Romanţe :
* Cât de drag îmi eşti tu mie
* Crizanteme
* În fânul de curând cosit

Folclor :
* De aici până la Cluj
* Ce faci tu, Măriuţa mea
* Horile le-o semănat
* Râsul şi cu horile
* Mândru-i Clujul şi Feleacul
* De-ar fi doru' ca holda
* Măi bădiţă, struguri buni
* Când eram în vremea me'
* Aseară pe înserat
* Codrule, codruţule doină
* Bădiţă din depărtare
* Cântec de nuntă
* Cântecul găinii
* Câte fete sunt la masă
* Ce amar şi dor îmi vine doină
* Ce-i în lume lăcomos
* Ceteruică de brăduţu'
* Cine iubeşte şi spune doină
* Eu sunt femeie isteaţă
* Gorunul lui Horea baladă
* În casă mi-am pus război
* La doina ardelenească doină
* Măduc maică de la tine
* M-a făcut mama plăcută
* Măi bădiţă negricios
* Scoală-te mire-n picioare
* Strigătura socăciţelor
* Trecui dealu' la Băiut

descântece românesti

2009-03-30T21:47:00.007+02:00

....

Paparuda
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Paparudă, rudă,
Ia-n' ieşi de ne udă
Cu găleata, leata,
Peste toată gloata.
Ploaie, Doamne, ploaie,
Locuri să ne moaie
Ploiţă curată
Din ceruri vărsată.
Unde-i valea sacă
D-apă să se facă,
Unde-i valea lungă
Mai mult să s-ajungă
Unde-o da cu plugu
Să meargă ca untu,
Unde-o da cu sapa
Să meargă ca d-apa.
Ploaie, Doamne, ploaie
Locuri să se moaie,
Cucuruzele
Cât grădinele
Orzu
Până-n podu.
Săcara
Cât scara.
Grâu
Pâna-n brâu.

Paparuda
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Paparudă, rudă
Ieşi afară de ne udă,
Cu găleata leata,
Peste toată ceata,
Aduceţi cheiţele
Să descui ploiţele,
de joi până joi
Să dea nouă ploi.

Paparuda
(Gh. Dem. Teodorescu - Poezii populare române)

Paparudă rudă,
Vino de ne udă,
Ca să-nceapă ploaie,
Să curgă şiroaie,
Cu găleata, leata,
Peste toată gloata.
Unde dă cu maiul,
Să crească mălaiul;
Unde dă cu sapa,
Să curgă ca apa.
Hai, Cătrino, să sărim,
Paparudele!
Că ştii iarna ce păţim,
Paparudele!
Ca pasărea prin copaci,
Ploaie multă ca să faci!

Caloianul
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te-n Ceriu şi cere
Să deschiză porţile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă ca gârlele,
Zilele
Şi nopţile,
Ca să crească grânele,
Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Cum ne curg lăcrămile,
Să curgă şi ploile,
Zilele
Şi nopţile,
Şi umple şanţurile,
Să crească legumele
Şi toate ierburile.

Caloianul
(Gh. Dem. Teodorescu - Poezii populare române)

Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te-n ceri la Dumnezeu
Ca să plouă tot mereu,
Zilele
Şi nopţile
Să dea drumul roadelor,
Ca să fie-mbelşugată,
Roadele, noroadele,
Ţara toată,
Lumea toată.

Caloianul
(Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Caloiene, iene,
Caloiene, iene,
Du-te în cer şi cere:
Să deschidă porţile,
Să sloboadă ploile,
Să curgă cu gârlele,
Zilele şi nopţile,
Ca să crească grânele.

Caloianul
(Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Caloiene, iene,
Cum ne curg lacrimile,
Să curgă şi ploile,
Zilele şi nopţile,
Să crească legumele
Şi toate ierburile.

Caloianul
(Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Scaloian, Scaloian,
Trupuşor de dician!
Scaoliţă, Scaoliţă,
Trupuşor de cuconiţă,
Mă-ta că mi te-a cătat,
Te-a cătat, te-a întrebat,
Prin pădurea rară,
Cu inima-amară;
Prin pădurea deasă,
Cu inima arsă.

Descântec pentru scoaterea dracului din om
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Doamne, Dumnezeule,
Mă rog, Doamne, ţie!
Ascultă cuvântul meu
Să scot pe Iuda din N.
Să se ducă în mare şi-n nisip
Când o număra nisipul din mare
Atunci să vina-napoi!
Atunci şi nici atunci.

Apoi se zice de 12 ori Tatăl Nostru şi se stropeşte bolnavul cu apă sfinţită. Atunci, dacă e cu adevărat Dracul în el, iese sub forma unui fum pe urechi.

Descântec pentru scoaterea dracului din baltă
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se ia o vergea de sânger, se merge seara la balta din apropierea unei fântâni. Cu descântătoarea trebuie să fie şi fata care vrea să cheme pe Dracul. Cu vergeaua se bate balta de 9 ori:

Să ieşi duh necurat şi să te duci la data fetii aceşţia,
Că eu nu bat apa aceasta,
Că bat pă Dracul
Dracu să bată data me,
Să meargă-n lume şi-n ţară,
Nouă zeci şi nouă de hotară,
Până unde o găsi data me,
Alinată şi aşezată,
Şi nu-i dă stare, nici alinare
Şi nu-i dă cină, nici hodină,
Numai la mine să vină.
Să-şi ia gândul de la tată-său şi mama sa,
De la fraţi şi de la surori.
La mine să nu gândească
Până nu vine să ma peţească.

Descântec de deochi
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Vine ciuta de la munte
Lingându-şi puii pe frunte.
Îi linge pe pistricei
Şi pe cei frumuşei.
Şi eu pe N. îl ling -
De deochi,
Dintre ochi.
Cât o sta vântu-n gard
Atât să stea deochiu-n cap,
Şi să fugă prin sat
Ca un câne turbat
Cu coada îndoită,
Cu gura căscată
Şi unde-o cădea
Acolo s-o frângea,
Acolo o muri.
Pe N sa-l lase
Curat luminat,
Cum Dumnezeu l-a lăsat!

Descântec de ursit
(S. Fl. Marian - Vrăji)

Lună, lună,
Vârgolună,
Tu eşti mândră şi frumoasă,
Tu eşti a nopţii crăiasă.
Tu cal ai,
Dar frâu nu ai,
Na-ţi ţie brâul meu
Şi fă frâu calului tău,
Să mergi după ursitul meu.
De a fi de-aici din sat,
de-a fi din celălalt sat,
De-a fi dintr-al treilea sat,
Sau dintr-al noulea sat,
Nu-i da stare
Şi-alinare!
El să nu poată dormi,
Să nu poată odihni,
Pân' la mine n-a veni.

Descântec "pe scrisă"
(Gr. Tocilescu - Materialuri folcloristice)

Se ia o batistă, mărgelele sau betele unei fete sau unui băiat, care vrea să i se facă pe scrisă şi se ameninţă cu ele spre o stea mai luminoasă dinspre răsărit. Dacă steaua nu se mişcă din loc se zice că moare ursita, iar dacă steaua se mişcă e semn bun. După descântec se face batista colac şi se pune la căpătâiul îndrăgostitului.

Stea, steluţa mea,
Toate stelele să stea,
Numai tu să nu stai,
Să umbli în sus ca gândul,
Jos ca vântul
Să umbli din casă-n casă,
Din masă-n masă,
Pân' la ursitul N. acasă,
La masă să-l găseşti,
Cu coada să-l izbeşti,
De masă sa-l plesneşti,
La N. să-l porneşti,
Să vie cu gura căscată,
Cu limba băşicată,
Să nu-i vie a sta,
Să nu-i vie a mânca,
Pân' la N. n-o da
În vis sa-l visez,
Aievea să-l văz.
Mâne-n zori să-l cunosc,
Şi cu el să vorbesc.

Descântec la stea
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se face o cocă din 3 degetare de făină, de apă si de sare. Se coace în cuptor şi apoi se mănâncă fără să se bea apă după ea. După aceea fata trebuie să meargă în grădină, să se pună în genunchi cu faţa către steaua pe care şi-a ales-o şi să zică:

Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea,
Stea, stea, draga mea
Du-te adă data mea!
D-o fi în sat cu mine
Să-l aduci până mâne.
D-o fi în alt sat
Să-l aduci pe-nserat,
D-o fi-n altă ţară,
Să-l aduci mâne seară
D-o fi peste apă,
Să-i dai o luntriţă să treacă.

Descântec "de matrice"
(pentru "a fi binecuvântată" - a avea copil) (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Lunea de dimineaţă, până a nu răsări Soarele, se descântă deasupra unui pahar de rachiu ori de vin, sau de borş din care n-a gustat încă nimeni, de trei ori una după alta, spunându-se:

Stai matrice,
Nu hui,
Nu pocni,
Prin oase nu te porni!
Matriciu prin sete,
Matriciu prin foame,
Matriciu prin deochi,
Matriciu prin fierbinţeală,
Matriciu prin spaimă,
Matriciu prin neodihnă,
Matriciu de 99 feluri,
Matriciu de 99 de soiuri,
Ieşi de unde eşti -
Din piept,
De sub piept,
Din inimă,
De sub inimă,
Din şele,
Din braţe
Şi din maţe,
Din toate încheieturile
Şi din toate ciolanele.
Ca tu, de nu-i ieşi,
Cu 99 de coase te-oi cosi,
Din trup şi din toate oasele.
Te-oi porni,
Cu 99 de seceri te-oi secera,
Din trup şi din toate încheieturile
Te-oi lua
Şi-n Marea Neagră te-oi mâna.
Şi acolo te-oi aşeza,
Acolo-i sta,
Acolo-i bea,
Acolo-i dispărea,
Şi pe N. în pace-i lăsa.
N. să rămâie curată
Şi luminată
Ca Dumnezeu când a făcut-o,
Ca maică-sa când a născut-o,
Ca argintul strecurat
Cum e de Dumnezeu lăsat,
Ca Soarele pe senin,
În veci vecilor
Amin!

Descântec împotriva Zburătorului
(S. Fl. Marian - Naşterea)

Se ia apă neîncepută şi se toarnă într-o căldare. Se iau apoi 9 feluri de plante şi se pun în căldare spunând:

Avrămeasă,
Cristineasă,
Leuştean
Şi odolean,
Mătrăgună,
Sânge de nouă fraţi,
Iarba ciutei
Şi Muma-Pădurii,
Cum se sparge târgul
Aşa să se spargă faptul,
Şi lipitura
Şi zburătorul.
Cum se răspândesc răspântiile,
Aşa să se răspândească vrăjile,
Şi lipitura
Şi zburătorul.

Se pune apoi căldarea la fiert şi se face o fiertură care se toarnă în apa de scăldat, în care se scaldă femeia victimă, "cam pe timpul când se sparge târgul". După ce se scaldă apa este aruncată într-o răspântie cu o oală nouă în trei zile, repetănd cuvintele de mai sus.

Descântec de Pează
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Peaza (paza) e o insectă neagră şi mare care vine să pocească copiii nou născuţi şi mamele lor. Descântecul se face întotdeauna în ziua de marţi. Descântătoarea ia o frânghie de breciri din care măsoară 3 coţi şi zice:

Pe cot am cotit,
Pază am sprijinit,
Pază de la amiază,
Pază de seară,
Pază de la miezul nopţii,
Pază din vărsatul zorilor,
Pază venită,
Pază năprătită,
Pază întâlnită,
Pază mânată,
Pază cu Muma Codrului,
Pază cu Moşu Codrului,
Pază cu Fata Pădurii

Apoi ia un cuţit cu care face semn pe breciri ca şi cum le-ar tăia şi spune

Nu tai brecirile,
Ci tai Muma Codrului,
Moşu Codrului,
Cu Fata Codrului.
Tai toate pezele,
Toate năprătiturile.
Cu cuţitul le-am tăiat
Şi-napoi le-am înturnat.

Merge apoi în grădina, luând şi o cămaşă a bolnavei şi puţină făină de grâu şi o bucată de pânză, pe care o aşterne lângă o ştevie. Face din făină 9 colăcei pe degetul cel mic cu mâna dreaptă, îi pune iar pe pânză şi pe fiecare pune câte un ban. În jurul acestora înşiră apoi brecirele şi pe toate le ocoleşte cu cărbuni aprinşi, pe un vătrai în care s-a pus tămâie, zicând:

Pază venită,
Pază năprătită,
Iaca te cinstesc,
Cu nouă colaci de grâu,
Cu o pânză de beteagă,
Să n-o strâneşti,
Să n-o poceşti.

Acestea se lasă apoi acolo până dimineaţa. Miercurea dimineaţa se duce baba de cu vreme sa vadă dacă s-a veştejit buruiana şi a mâncat cineva din colaci. Dacă s-a mâncat atunci e semn bun. După ce s-a isprăvit descântecul, cămaşa se dă spre îmbrăcare femeii, iar cu brecirele se încinge.

Descântec de izdat
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Izdatul este o boală de inimă ce se manifestă prin slăbiciuni, dureri ascuţite la inimă sau chiar sub inimă. Femeia care descântecă îşi face întâi cruce de trei ori şi zice:

Crăpi izdate,
Necurate
O dată.
Crăi izdate,
Necurate
De două ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De trei ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De patru ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De cinci ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şase ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şapte ori.
Crăpi izdate,
Necurate
De şaptezeci şi şapte de ori
Şi să fugă netrebnicu,
Ogărsâtu,
Urâtu,
Izdatu,
Din cap, din mână,
Din vâni,
Din picioare,
Din inimioare,
Din jigârcioare,
Din fiere,
Din creştet până-n degeţele!
Ieşi din toate încheieturile,
Şi să apuci pădurile,
În codri muţi
Şi surzi,
Unde nu-i aşchie sărită,
De voinic tăiată,
Nici glas de cocoş,
Să se duca-n pietri muşchiate,
Nemaiumblate!

Descântec de "întors urma"
(S. Fl. Marian - Naşterea)

Moaşa ia cămaşa femeii însărcinate căreia i s-au facut farmece de către o alta, vrând sa-i ia locul lângă bărbat, şi-i descântă întorcând-o încontinuu şi pe faţă şi pe dos:

Cine o fi făcut cu una,
Io-i întorc cu două,
Cine o fi făcut cu două,
Io-i întorc cu trei,
Cine o fi făcut cu trei,
Io-i întorc cu patru,
Cine o fi făcut cu patru,
Io-i întorc cu cinci,
Cine o fi făcut cu cinci,
Io-i întorc cu şase,
Cine o fi făcut cu şase,
Io-i întorc cu şapte,
Cine o fi făcut cu şapte,
Io-i întorc cu opt,
Cine o fi făcut cu opt,
Io-i întorc cu nouă,
Cu nouă noi,
Cu nouăzeci de boi,
Îndărăpt, înapoi,
Şi mai înfocate,
Şi mai pipărate,
Toate făcături,
Toate mânături,
Toate unsuri,
De-i fi uns,
De-o fi pus,
Vrăji pe N.
Napoi să se-ntoarcă,
De-o fi mânat de strini,
De vecini,
Napoi să se-ntoarcă,
De-o fi din Hale,
Leac să sloboadă.
De-o fi de la Dumnezeu,
Mila să-şi întoarcă.
Să se-ntoarcă
Şi mai înfocat,
Şi mai mâniat,
Beteşugurile,
Visurile rele,
Visurile grele,
De la N.

Descântec de ursită
(pentru naşterile întârziate) (Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Descântătoarea ia un topor, merge mai întâi spre răsărit, în unghiul casei de către icoane, şi făcânt cruce cu toporul zice:

Ho! vacă roşă,
Poroşă!
Ho! vacă neagră,
Poneagră,
Nu te asupri,
Nu te nărăvi,
Nu te năvăli,
Nu te năpăsti,
Copiii nu-mi sărăci!
Nu te amesteca,
Nu te apuca.
Nu amesteca
Copiii mei cu-acesteia.
Nu te apuca,
Nu-ţi amesteca
Blidele şi lingurile,
Şi străchinele,
Oalele,
Tindeicele
Şi strecurătorile,
Casa
Şi masa!
Că, de te-i apuca
Şi te-i amesteca,
Cu toporul acesta
Capul ţi-oi tăia!

După aceasta împlântă toporul în unghiul casei. Apoi merge la celelalte unghiuri şi face la fel. În urmă se duce la meşter-grindă (daca este) şi împlântă din toate puterile toporul în el şi acolo îl lasă peste noaptea aceea.

Descântec de deochi pentru lehuză şi nou-născut
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească, cit. S. Fl. Marian - Naşterea)

Descântătoarea îşi face cruce, lehuza făcând întocmai ca ea de trei ori, apoi suflă peste ea şi zice:

Nu suflai sufletu,
Numai suflai deochietu,
Din creierii capului,
Din zgârcele nasului,
Din merele obrazului,
Din ficăţei,
Din rărunchei,
Din tot sângele ei.
De o fi deocheat(ă) de nevastă
Peptul să-i plesnească,
Laptele să-i pornească.
De-o fi deocheat(ă) de fată mare
Părul să-i pice,
Ochii să-i împăinjenească,
Buzele să-i pişcănească,
Să nu se mire de N.
Să se mire de ei,
Cum o să facă,
Cum o să petreacă.
Să se mire de Staticot,
Cu barba-i cu tot,
Cu un cal şchiop.
De o fi deocheat(ă)
De ochi mâţoşi,
De ochi negri,
De ochi verzui,
De ochi de 99 de feluri,
Napoi să se-ntoarcă,
Toate mirături,
Şi toate pocituri.
C-o sarcină de drog,
C-o străcătoare de caş roş,
Şi el striga aşa:
- Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Hai la caş roş!
Cine-l auzea,
Surzea;
Cine-l vedea,
Orbea;
Cine gusta,
Crăpa.
Să crăpe toate deocheturile,
Toate mirături,
Toate năprătituri,
Toate pocituri.

Apoi, udând-o cu limba pe frunte şi scuipând pe jos, zice:

Cum îşi linge oaia mielul
Şi vaca viţelul,
Aşa spăl eu pe N.
De toate deocheturi,
De toate mirături,
Cu limba îl spălai,
Şi la pământ îl lepădai.

Calcă apoi scuipatul cu piciorul şi continuă:

Să se aşeze toate deochituri,
Cum aşează pământul
Sub lume, sub ţară,
Sub orice cară,
Aşa să se aşeze
Toate durerile,
Tot deocheatul de la N.
Să rămână curată,
[Ca] Maica Maria
Cum a lăsat-o.
Că ea pe mine m-o îndemnat
De cu suflet i-am suflat,
Cu limba o am spălat,
De deocheturi,
De mirături.

Lângă pat, în apropierea scuipatului, ba chiar peste el, face pe pământ cruce şi zice:

Cine s-o afla
Să măsoare cerul de nalt,
Pământul de lat,
Acela să mai poată deochea pe N.

Apoi îi leagă un fir roşu la grumaz pe care lehuza îl poartă până merge la biserică.

Descântec "de dragoste"
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

Se pune miere şi sare pe un vătrai, apoi se bagă vătraiul pe o vatră încinsă rostind:

Tu, sare mare,
Tu, miere mare,
Eu te încinz,
Te aprinz,
Tu să te încinzi,
Să te aprinzi,
Cum te incinzi,
Cum te aprinzi,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se-aprindă
N. de chipul meu,
De trupul meu.
Să nu-i dai stare a sta,
Să-l încinzi,
Să-l aprinzi,
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum se încinge
Vatra de foc,
Focul de vatră,
Aşa să se-ncingă
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Cum plesneşte sarea,
Cum se-ncinge mierea,
Aşa să se-ncingă
Aşa să se aprinză
Aşa să plesnească,
Să nu se stăvească
Inima-n N.
De chipul meu,
De trupul meu,
Nici în lung,
Nici în lat,
Nici la noi în sat,
Să nu-i stare a sta,
Nici mâncare a mânca,
Nici hodin-a hodini,
Nici somn a durmi,
Până la mine a veni.

Descântec de Samcă
(Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. D. Lupaşcu - Medicina babelor)

A purces pe cale, pe cărare, N.
Când, la jumătate cale,
L-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu păr de urs îmbrăcată până în pământ.
Bine l-a întâlnit,
Trupul i-a schimonosit,
Pieptul i-a stricat,
Ochii i-a păienjenit,
Sângele i-a băut.
Carne i-a mâncat,
Toate puterile i-a luat.
Nimeni nu l-a văzut,
Nimeni nu l-a auzit,
Numai Maica Domnului
Din poarta cerului
A auzit şi l-a văzut
Şi l-a întrebat
- Ce te văicărezi şi te căinezi?
- Cum nu m-oi văicăra
Şi nu m-oi căina,
Când am purces pe cale pe cărare,
Gras şi frumos
Când la jumătate de cale
M-a întâlnit o Samcă cu patru picioare,
Cu piele de urs îmbrăcată,
Trupul mi-a schimonosit,
Pieptul mi l-a stricat,
Ochii mi-a păienjenit,
Sângele mi-a băut,
Carnea mi-a mâncat,
Şi nume nu m-a auzit
Şi nime nu m-a văzut!
Şi i-a zis Maica Domnului:
- Du-te la cine ştie descânta,
Cu mătura te-a mătura,
De la tine l-a depărta,
Cu acu l-a împunge şi l-a străpunge,
De la tine s-a duce.
Cu biciul l-a biciui,
De la tine s-a porni,
Peste Marea Neagră l-a arunca,
Unde popa nu toacă,
Lui Dumnezeu nu se roagă.
Acolo sa-i fie cina şi odihna
Şi N. să rămâie luminat,
Ca cristalul de curat,
Cum Dumnezeu l-a zidit,
Şi mă-sa ce l-a făcut!

Se descântă în trei luni, în câte trei zile de câte trei ori, în rachiu şi cu un pai de mătura, un ac şi o biciuşcă de găsit. Rachiul îl bea bolnavul şi se mai spală cu el.

Descântec de Ceasul Rău
(Gorovei - Credinţi)

Ceas rău cu pocitură,
Ceas rău cu săgetătură,
Ceas rău cu spaimă,
Ceas rău de cu seară,
Ceas rău de la miezu-nopţii,
Ceas rău de cu ziuă,
Să te ducu pe munţi,
Pe sub munţi,
C-acolo-s a tale curţi!
C-acolo-s mese aşternute
Şi pahare umplute
Şi scaune aşternute,
Pentru tine gătite!
Acolo să trăiesţi,
Acolo să vecuieşti,
De N. să nu gândesţi

Culegere de descântece din jud. Romanaţi

Copii cărora li se fură somul sunt descântaţi la uşă cu toporul în apă neîncepută, cu lumânărică şi lemn de alun:

Tu Muma Pădurii,
Tu Păduroiule,
Cu vacele vii,
Cu vacele să te duci,
De la N. să fugi.

Se pune o secere atârnată de uşă şi se zice:

Secere secerătoare,
Cum eşti ziua tăietoare,
Să fii noaptea păzitoare
La N.
Prin pat,
Pe sub pat,
Prin aşternut,
Pe sub aşternut.

După ce se zic de trei ori versurile de mai sus se iau trei cărbuni aprinşi şi, punându-se în trei locuri la uşă, se zice:

Voi, aceşti cărbuni,
Să vă faceţi trei îngeri buni
Să păziţi prin bătătură,
Prin casă,
Pe sub masă,
Prin pat.
Unde veţi afla de Muma Pădurii
S-o luaţi,
Să o sfărâmaţi,
Inima să i-o mâncaţi.
În casă să n-o mai lăsaţi,
Căci Muma Pădurii copilul mi-a izmenit
Şi mi l-a prăpădit.
Muma Mumelor,
Muma-Pădurilor,
Eu te strig,
Tu să-mi răspunzi;
Eu să-ţi dau,
Tu să-mi dai;
Eu îţi dau plânsul meu,
Tu să-mi dai odihna [copilului meu].
Să doarmă ca tunul,
Să tacă ca alunul;
Cum dorm păsările întine,
Aşa să doarmă copilul la mine.

Apoi i se dă copilului să bea şi se afumă cu anumite buruieni.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Tu, colţato,
Ce vii aşa spăimântată
Şi despletită,
Aşa grozav de urâtă,
Că spăimântezi copiii,
Cu dinţii ca secerile?
Cu secerea te-oi înţepa,
CU tămâie de la Bobotează te-oi afuma
Şi în apă mare te-oi îneca,
De pe trupul copiilor te-oi tăia,
În vânt turbat te-oi trimetea,
Şi N. să rămână
Curat,
Luminat,
Ca argintul strecurat.

Descântec de Muma Pădurii
(Marcel Olinescu - Mitologie Românească)

M-am sculat marţi dimineaţa,
Bună, sănătoasă,
Grasă şi frumoasă,
M-am uitat să văd Soare răsărind
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind.
Şi cum a venit, cu gura m-a luat
În pământ m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele suptu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursăcatu-mi-a,
Mâinile legatu-mi-a,
Picioarele împieducatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a,
În stobor de cămeşi înfăşuratu-m-a,
Peste drum m-a aruncat,
M-a făcut din om neom.
Am ţipat şi m-am văicărat,
Nimeni nu m-a auzit,
Numai Maica Măria, Sfânta Măria,
Jos din cer s-a coborât
Pe o scară de argint
Şi-a întrebat: - Ce ţi-i, de te vaiţi?
- Cum n-oi ţipa şi nu m-oi văita,
Că m-am sculat bun, sănătos,
Gras şi frumos
Să văz Soare răsărind,
Şi-am văzut Muma Pădurii viind,
Ca o iapă nechezând,
Ca o scroafă gâfâind,
În gură m-a luat,
Jos că m-a trântit,
Frica-n trup băgatu-mi-a,
Sângele băutu-mi-a,
Mânile legatu-mi-a,
Oasele zdrobitu-mi-a,
Carnea mursucatu-mi-a,
Picioarele împiedecatu-mi-a,
Limba încurcatu-mi-a.
- Nu ţipa, nu te văicăra,
Curând, alergând la N.
Şi ea cu foc şi cu tămâie
[Te-o descânta]
Şi cu topor,
Oasele s-or dezdrobi,
Carnea s-o desmăcelări,
Frica din trup ţi-o ieşi,
Mânile s-or dezlega,
Picioarele s-or despiedica,
Limba s-o descurca,
Cu toporul oi tăia,
Cu tămâia oi tămâia,
Cu mâinile-oi lua,
Peste mări-negre oi arunca,
Toată boala lui,
Toată frica lui,
Toată lipitura lui,
Din inimă, de sub inimă,
Din creierul capului,
Din sfârcul nasului,
Din faţa obrazului,
Să rămâie curat,
Luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a lăsat.
Descântecul de la mine
Şi leacul de la Dumnezeu.

Descântec de strigoi
(Tudor Pamfile - Mitologie românească, cit. Gr. Grigoiu-Rigo - Medicina poporului)

Se iau trei fire de busuioc şi un ou ouat de o găină neagră într-o sâmbătă pe la asfinţitul soarelui şi se descântă la capul bolnavului de trei ori în trei zile succesive, şoptindu-i-se:

Un om mare, roşu,
Luă secure mare roşie,
Înjugă doi boi mari roşii
La carul roşu,
Jugul roşu,
Proţapul roşu,
Roatele roşii,
Inima roşie,
Roatele roşii,
Lisitele roşii,
Osiile roşii,
Toate roşii,
Şi plecară în pădurea cea mare, roşie,
Să taie un copac mare roşu,
Şi sparse copacul mare roşu,
Şi făcu stobori mari roşii,
Şi îl puse în carul mare roşu,
Şi înjugă boii mari roşii
La carul mare roşu
Şi făcu un obor mare roşu
Şi plecă la casa mare roşie
Şi închise viţei mari roşii
Şi mulse vacile mari roşii
În găleata mare roşie,
Şi plecă la târgul mare roşu
Cu laptele roşu
Şi strigă în târgul roşu:
Lapte roşu!
Moroii,
Strigoii,
Deochetorii,
Râmnitorii,
Moroaicele,
Strigoaicele,
Deochetoarele,
Râmnitoarele
Năvăliră.
Care cum lapte din târg luară,
Inima,
Ficaţii,
Le plesniră,
N. rămase
Curat,
Luminat,
Ca steaua în cer,
Ca roua în câmp,
Ca măică-sa ce l-a făcut.

Descântec de şarpe
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Cararate
Conopate
Netie
Congapate
Corban
Cruce,
Cruce-n cer,
Cruce-n pământ,
Hulduc,
Fă-l în sus, fă-l în jos
De la pământ.
Leac să-i fie.

Descântec de şarpe
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Meletică,
Peletică,
Pog conopago
Cara gana carga
Cararata pune.
Cruce-n cer,
Cruce pe cer,
Cruce pe pământ;
Veninul şarpelui
Să fie înfrânt.

Descântec "de roşaţă"
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Plecă omu-ăl roşu,
Pre apă roşie,
Cu luntre roşie,
Cu vâslă roşie,
Cu mreajă roşie
Şi prinse peşti roşii,
Şi se duse la o casă roşie,
Într-o pădure roşie
Şi strânse lemne roşii
Şi-i băgă-ntr-o oală roşie.
Şi-i fierse
Şi-i puse-ntr-un blid roşu
Şi blidu, pre-o masă roşie.
Şi aduse linguri roşii
Şi furchiţe roşii
Şi chemă nişte oameni roşii
La prânzu-ăl roşu,
Şi cât ce mâncară
Toţi crăpară
Şi pre N. cu leac îl lăsară.

Descântec de "băşica cea neagră"
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

S-o pornit omu negru
La pădurea neagră,
Să taie pădurea neagră,
Cu toporu negru,
S-o care la casa neagră,
Cu boii negri,
Cu căruţa neagră.
Şi-o luat plugu negru
Şi boii negri
Şi grâu negru,
Să samene grâu negru,
Să-l care la casa neagră,
Cu boii negri,
Cu căruţa neagră
Şi să harmănească cu boii negri,
Să pună-n saci negri,
Să ducă la moara neagră,
Să-l facă făină neagră,
Să-l ducă la casa neagră,
Să-l facă mălaie negre,
Să facă brahă neagră,
Să cheme toate bobnelele,
Să cheme toate sgăncunelele,
Da' pe-a mea a uitat-o,
N-a chemat-o.
Da' ea s-o-nfocat,
S-o-mbujorat
Şi rădăcina i-o secat.

Descântec de gâlci
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Plecară gâlcile,
Motofâlcile,
Vacile să le pască,
Trei mătuşi să le păzească:
Una oarbă,
Una surdă
Şi una mută.
A oarbă nu văzu,
A surdă n-auzi,
A mută nu putu să dea chiot.
Veniră lupii
Şi le mâncară,
Şi gâlcile de la gât
Secară.

Descântec de gâlci
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Au plecat gâlcile să pască,
Trei mătuşi să le păzească:
Una şchioapă nu putea,
Alta oarbă nu vedea
Şi-una surdă n-auzea.
Şi veniră cinci cu măciuci
Şi tăbărâră pe gâlci,
Şi le bătură,
Şi le ciocniră,
Până mii de fărâmi le făcură.

Descântec "de bubă"
(I. Aurel Candrea - Folclorul medical român comparat)

Ciutele din Recea
Mare nuntă-şi face:
C-un cap mare de berbece.
Câte ciute, câte mute,
Câte moine, câte bube,
Pe toate la nuntă le-o chemat,
Numai pe astă bubă n-o chemat.
Ea de ciudă şi de bănat,
Vârful i s-o uscat
Şi rădăcina i-o secat.

Descântec de deochi
(Gh. F. Ciauşanu - Superstiţiile poporului român)

Se spune descântecul suflându-se asupra bolnavului de trei ori:

Fugi, deochi, dintre ochi,
Fugi, deochetură,
Că te-ajunge vânt din gură.
Fugi, deochiat,
Că te-ajunge vânt turbat.
Fugi, deochi, dintre ochi,
Că te-ajunge soarele,
Şi-ţi taie picioarele,
Fugi, deochi, din faţa obrazului,
Din zgârciul nasului,
Din grumazii gâtului,
Din crierii capului,
Din splină, din inimă,
Şi să ieşi şi să te duci,
Că eu cu gura te-am descântat,
Cu mâna te-am luat,
Şi-n vânt te-am aruncat,
Să rămâie N.
Curat, luminat,
Ca floarea câmpului,
Ca roua dimineţii.

Descântec pentru "mâncărimea de inimă
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Se ia un păhărel de miere şi un cuţit. Cu cuţitul se taie bucăţele mici foile unei flori de bujor şi, tot amestecând aceste foi cu miere, se descântă. Mierea cu floarea de bujor se dă copilului bolnav.

Ileana Cosânzeana a făcut un copil
Şi l-a mâncat strâga;
A făcut doi,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut trei,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut patru,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut cinci,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut şase,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut şapte,
Şi i-a mâncat strâga;
A făcut opt,
Şi i-a mâncat strâga.
Numai cu cel de-al nouălea, N., a rămas.
În braţe l-a luat,
În munte s-a suit,
În temniţă l-a băgat
Şi l-a-ncuiat
Şi l-a alcătuit.
Strâga l-a căutat
Trei zile-n trei părţi.
Dacă a văzut că nu-l găseşte
Şi nu-l găseşte
La frate-său a alergat,
Frate-său în grajd de piatră a intrat
Şi calul cel bun datu-i-a,
În munte suitu-s-a,
Şi-a descuiat,
Şi-a desalcătuit,
Şi-a mâncat inima copilului.
Mamă, de dorul şi focul copiilor,
Suie dealul Garaliilor,
Găseşte inimile copiilor,
De-alăturea drumului,
În floarea bujorului.
Cu vârful cuţitului luatu-l-a,
În paharul cu miere aruncatu-l-a,
Copilului datu-i-l-a
De l-a mâncat,
Să rămâie copilul curat,
Luminat
Cum mă-sa l-a făcut,
Şi Dumnezeu l-a născut.

Descântec de moroi
(Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Şezătoarea nr. XIV)

Tu moroiule,
Tu strigoiule,
Tu să-ţi mănânci inima ta,
Maţele tale,
Ficaţii tăi,
Carnea ta,
Oasele tale,
Pielea ta,
Că cu cuţitul te-oi tăia,
Cu vin te-oi uda,
Cu busuioc te-oi afuma,
Cu tămâie te-oi tămâia,
Că inima ţi-oi lua,
Şi cu cuţitul oi tăia-o,
Şi-oi face-o nouă bucăţele,
Şi-oi arunca-o peste nouă vâlcele,
La nouă căţele.

Descântec de strigoi
(S. Fl. Marian - Sărbătorile)

Luatu-s-au strigele
Şi scorpiile,
Sâmbătă dimineaţă,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite,
Să ia de la vaci hrana
Şi mana.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le-aude,
Numai Maica Domnului
Ce stă-n turnul cerului,
Numai ea că le-a văzut,
Numai ea le-a auzit.
Cergă albă a întins,
Calea lor că le-a aprins,
Şi din gură că le-a zis:
- Unde mergeţi,
Şi-ncotro vă duceţi?
Voi strigelor,
Voi scorpiilor,
Iniutate
Şi-nfocate,
Cu cuţite
Ascuţite?
- Noi mergem
Să luăm,
De-a vaci hrana
Şi mana,
Şi să le lăsăm numai zerul
Să nu le piară viţelul.
- Voi strigelor
Şi scorpiilor,
Înapoi vă întoarceţi
Şi-n mare să vă duceţi.
Duceţi-vă voi în mare
C-acolo-i un peşte mare,
De acela să vă apucaţi
Şi aceluia să-i luaţi
Hrana
Şi mana.
Sâmbătă des-dimineaţă,
S-au luat vacile,
Pe cărare rourată,
Pe cărare necălcată,
Supărate şi scârbite
C-au fost de strigi pângărite.
Nime-n lume nu le vede,
Nime-n lume nu le aude,
Numai Maica Domnului
Şade-n turnul cerului,
Şi ea cum mi le-a văzut,
Din gură că le-a vorbit:
- Unde mergeţi vacilor,
Supărate şi scârbite?
- Mergem după hrană
Şi după mană,
Că strigile
Şi scorpiile
Ne-au luat hrana
Şi mana
Cea-ndulcită
Şi zăhărită,
Ce ne-a fost de la Dumnezeu dăruită,
Şi ne-au lăsat numai zerul,
Să nu ne piară viţelul.
Maica Precista a răspuns,
Şi din gură aşa le-a zis:
- Înturnaţi-vă voi
Înapoi,
Că eu hrana
Şi mana
Din toate părţile voi lua
Şi vouă voi da.
De-a fi-n codru rătăcită,
De-a fi-n cornul gardului oprită,
De-a fi-n cuptoarele strigelor băgată,
De-a fi-n oalele strigelor turnată,
De-a fi-n legăturile lor legată,
Eu din toate părţile voi lua,
Şi vouă voi da,
Şi voi pune-o-n coarne,
Din coarne-n piele,
Din piele-n vine,
Din vine-n ţâţe
Şi din tâţe-n doniţă.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Tu Muma Pădurii,
Tu urâto,
Tu groaznico,
Tu despletito,
Fugi din faţa obrazului,
Din vârful nasului,
Din spate, din şele,
Din piele, de sub piele,
Din toate spasmurile tele,
Cu toate junghiurile tele,
Ieşi, fugi, du-te
În lină fântână,
Că acolo îs fetele Doamnei,
Care au leagăn de-a te legăna,
Mâncare a-ţi da,
Somn de-a dormi,
Că eu nu te pot legăna,
Nici apă a-ţi da de-a bea,
N. să rămâie curat, luminat,
Cum Maica Domnului l-a lăsat.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Mama ia copilul în braţe, cu o bucăţică de mămăligă iese în ogradă, rupe mămăliga în trei şi descântă de trei ori, aruncând spre pădure de fiecare dată câte o bucată:

Mama Pădurii,
Am trimis un semn la tine,
De la copilul meu,
Să-ţi dau strânsul cu plânsul,
Şi să-mi dai somnul şi odihna fetii tale,
Ca să doarmă ca butucul
Şi să tacă ca chiticul.
Cum dorm păsările în pădure,
Aşa să doarmă copilul la mine.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)

Fugi,
Mama Pădurii cu Păduroi,
Strigoaica cu strigoi,
Moroaica cu moroi,
Duceţi-vă în văi,
În corăbii,
Că pe toate v-oi strângea,
În căpăţână de câne v-oi băga,
Pe N. nu l-aţi mai speria,
Că pe apă v-oi da,
Pe N. nu l-aţi mai speria.
De-o veni de la vale,
Cu cuţit să se taie;
De-o veni de la apus
Să se înţepe în sus;
Fugi Murgilă cu Murgiloaică,
Strigoiu cu strigoaică,
Să nu mai rămâie nimic,
Nici cât sub degetul cel mic.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)

În fereşti la N. cine şade?
Sfântu Spiridon,
Cu puşca,
Cu sabia,
Păzea şi străjuia după N.
De leu cu leoaica,
De Dracul cu Drăcoaica,
De Pădurarul cu Păduroaica,
De Muma Pădurii,
Din plecatul vitelor,
Din Muma Pădurii de la prânz,
Din Muma Pădurii de la nămiez,
Din Muma Pădurii de la chindie,
Din Muma Pădurii din scăpătatul soarelui,
Din venitul vacilor,
De la cină,
Din cântarea cocoşilor.
Fugi, du-te de la N.
Din creerii capului,
Din faţa obrazului,
Din inimă,
Din rărunchi,
Fugi, buzato,
Fugi, colţato,
Nu-l mai spăimânta,
Nu-l mai lului,
Nu-l mai gugui,
Căci are cine
Îl lului,
Îl gugui.
Tu du-te
În coadele mărilor,
În coarnele cerbilor,
Acolo să aciuiezi,
Acolo să puiezi,
Puii tăi să luluieşti,
Puii tăi să guguieşti,
Pe N. să-l laşi
Curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca în ceasul în care s-a năsut.
Leac lui N. să-i fie
Nu de la mine,
Ci de la Maica Domnului.

Descântătoarea ia copilul în braţe şi se duce pe un loc mai ridicat, ca să se vadă pădurea şi zice:

Tu Muma Pădurii,
Tu urâta lumii,
Colţato,
Buzato,
Strigoaico,
Moroaico,
Cum se potopesc vitele-n sat,
Porcii în strat,
Oamenii în pat,
Aşa să se potolească toate fiorile de la N.,
Cum a plâns N.
De fata sau băiatul tău,
Aşa să mai plângă
Şi a ta de al meu.

Apoi se afumă copilul cu o buruiană numită "Muma-Pădurii".

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie româneasca, cit. Daniil Ionescu, A. Daniil - Culegere de descântece din jud. Romanaţi)

Se descântă cu perie în tărâţe, cu care mai apoi se va afuma seara.

Leoaico,
Moroaico,
Colţato,
Zâmbato,
Despletito,
Muma Pădurii
De ziua,
De noapte,
Du-te la dealul ardealului,
Că copilul are mamă şi tată,
Să-l înconjoare,
Să-l înfioare,
Să-l deştepte,
Să-l adoarmă;
Du-te la dealul Ardealului,
La sălaşul tău,
La copiii tăi,
Că acolo este un copaci mare, rotat,
Să-i razi rădăcinile,
Să-i mănânci vinele,
Pe copil să-l laşi
Curat,
Luminat,
Ca Maica Precestă ce l-a lăsat.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Se leagă într-o cârpă scoasă din spatele cămăşii câte puţin din: tămâie neagră, tămâie albă, piper, silitră, pucioasă, lulachiu, sare, şarpe din coiul armăsarului, căpăţână de şarpe tăiată cu para de argint de la şarpe prins în luna lui Martie, broască găsită în gura şarpelui, buruieni de lipitură, păr din ceafa femeii căreia i se face baierul, patru case de păianjen culese în piez din patru colţuri ale casei, o ţăndărică din pragul de jos al uşii de la camera de dormit şi nouă boabe de grâu. Se descântă numai de luni până miercuri:

Tu, Muma-Pădurii,
Tu, zmeoaico,
Tu, leoaico,
Tu, buzato,
Tu, zâmbato,
Tu, Muma-Pădurii,
Depărtează de la N.
Toate spaimurile
Şi toate răcorile
Şi toate suferinţele.
Tu să scoţi
Gândul care-l are răspândit,
Din inima lui N. să depărtezi
Toate fiorile,
Toate răcorile,
Să luminezi şi pe N. să-l speli
De toate răutăţile,
De toate visurile,
De toate greutăţile,
Să rămâie curat,
Luminat,
Cum Maica Domnului l-a dat.

Baierul se cârpeşte şi se face legăturică, care este pusă la icoană, unde stă trei zile. La urmă, femeia îl ia de la icoană şi-l coase la brâu, potrovind să-i cadă la şale când se încinge cu brâul.

Descântec de Muma Pădurii
(Tudor Pamfile - Mitologie românească)

Descântătoarea ia o mătură, foc, un topor şi o oală cu apă. Se aşează în pragul uşii de afară şi cât descânta se uita la un pom. Muma copilului şade la spatele ei. Se descântă numai când soarele e pe muchie, gata de asfinţit. Când zice "cu focul te-oi arde" - aruncă jos focul; "cu mătura te-oi mătura" - atinge cu ea de pardoseală; "cu apa te-oi îneca" - varsă jos apă; " cu toporul te-oi tăia" - ciocăneşte cu el în stâlpul uşii, în dreapta şi în stânga.

U, Muma Pădurii,
U, Tatăl Pădurii,
Ceartă-ţi cânii tăi,
Căţelele tale,
Caii tăi,
Telegarii tăi,
Armăsarii tăi,
Zmeii tăi,
Zmeoaicele tăi,
Să nu vie la N.
Să-l zdrobească,
Să-l zdruncinească,
Din somn să mi-l deştepteze,
Că eu cu focul te-oi arde,
Cu mătura te-oi mătura,
Cu apă te-oi îneca,
Cu toporul te-oi tăia.

Descântec "de spaimă"
(S. Fl. Marian - Naşterea)

Borză îmborzată,
Borză blestemată,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi,
C-urechi dâbălată,
Cu gura căscată,
Cu mâni crăpăcioase,
Cu mâni flotocoase,
Încotro ai purces,
Cu dinţii rânjiţi,
Cu ochii beliţi?
- Am purces la N.
Ca s-o-nspăimântez,
S-o înfierbântez,
Şi s-o înfiorez,
Să mi-o îngrozesc,
S-o sfărm, s-o zdrobesc,
Sângele să-l beau,
Viaţa să i-o ieu,
Carnea să-i mănânc,
Viaţa să i-o stâng!
- Tu Cosmă Diamin,
Borză îmborzată,
Borză blăstămată,
Şi Ceasul cel rău,
Din N. scoateţi-l,
Pe mare duceţi-l,
Pe l-apus de soare,
Pe marea cea mare,
Că acolo este
O mreană galbenă
Cu coada geamănă,
Pe aceea cătaţi-o
Şi înspăimântaţi-o,
Şi înfierbântaţi-o,
Fărmaţi-o,
Zdrobiţi-o,
Inima scoateţi-i,
Sângele beţi-i,
Carnea mâncaţi-i,
Viaţa luaţi-i,
Că carnea N-ei
Nu e de mâncat,
Că-i de câne turbat.
Mergeţi în fuga mare
La ostrovul mare,
Că acolo este
O mreană galbenă
Cu coada geamănă.
Pe aceea cătaţi-o
Şi înspăimântaţi-o,
Şi înfricoşaţi-o,
Şi înfioraţi-o,
Fărmaţi-o,
Îngroziţi-o,
Zdrobiţi-o,
Inima scoateţi-i,
Sângele beţi-i,
Carnea mâncaţi-i,
Viaţa luaţi-i,
Acolo locuiţi,
Acolo să pieriţi,
Ca roua de soare,
Ca spuma de mare,
N. să rămâie curată
Şi luminată
Cum e de Dumnezeu lăsată,
Sănătoasă
Şi voioasă.

Descântec "pe ursită"
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Se rosteşte de nouă ori în şir:

Descântecul de la mine,
Leacul de la Dumnezeu.
A plecat N.
De la casa lui,
De la masa lui,
Sănătos,
Voios,
Şi-a luat-o pe cale,
Pe cărare.
Când a fost la miez de miez de cale,
L-a întâlnit,
L-a întâmpinat,
Nouă urcoi, nouă urcoaie,
Nouă moroi, nouă moroaie,
Nouă strigoi, nouă strigoaie,
Nouă diavoli, Nouă diavoloaie,
Nouă lei, nouă leoaice,
Noua pocitori, nouă pocitoare,
Nouă ursitori, nouă ursitoare,
Nouă făcători, nouă făcătoare,
Nouă mârâtori, nouă mârâtoare,
Nouă mâncători, nouă mâncătoare,
Nouă zâni
De la nouă stâni,
Nouă vânturi de vânt
De pe pământ.
Toate s-au strâns şi s-au adunat,
Grozav l-au încurcat
Şi pe pat de moarte l-au lăsat.
S-a stârnit N. cu glas mare până-n cer,
Cu lacrimi lungi până-n pământ,
Nimeni în lume nu-l aude,
Fără Maica Domnului
Din poarta cerului.
Ea din grai aşa a grăit:
- N., ce plângi cu glas mare până-n cer,
Cu lacrimi lungi până-n pământ?
- O, Maica Domnului
Din poarta cerului,
Cum n-aş plânge cu glas mare până-n cer,
Cu lacrămi lungi până-n pământ!
Am plecat
De la casa mea,
De la masa mea,
Sănătos,
Voios,
M-am luat pe cale, pe cărare.
Când am fost la miez de miez de cale
M-au întâlnit,
M-au întâmpinat,
Nouă urcoi, nouă urcoaie,
Nouă moroi, nouă moroaie,
Nouă strigoi, nouă strigoaie,
Nouă draci, nouă drăcoaie,
Nouă diavoli, Nouă diavoloaie,
Nouă lei, nouă leoaice,
Noua pocitori, nouă pocitoare,
Nouă ursitori, nouă ursitoare,
Nouă făcători, nouă făcătoare,
Nouă mârâtori, nouă mârâtoare,
Nouă mâncători, nouă mâncătoare,
Nouă zâni
De la nouă stâni,
Nouă vânturi de vânt
De pe pământ.
Toate s-au strâns
Şi s-au adunat,
Grozav s-au încurcat
Şi în pat de moarte m-au lăsat.
- Nu gândi nimica, N.!
Pe scară de aur m-oi scoborî,
Poale albe oi întinde,
Pe tine te-oi cuprinde,
Cuţit de zână,
Din teacă de zână,
Cu mâna dreapta oi apuca,
Şi bine ţi-oi alege,
Bine ţi-oi culege,
De-s urcoi, de-s urcoaie,
De-s moroi, de-s moroaie,
De-s strigoi, de-s strigoaie,
De-s draci, de-s drăcoaie,
De-s diavoli, de-s diavoloaice,
De-s lei, de-s leoaice,
De-s zmei, de-s zmeoaie,
De-s pocitori, de-s pocitoare,
De-s ursitori, de-s ursitoare,
De-s făcători, de-s făcătoare,
De-s mirători, de-s mirătoare,
De-s mâncători, de-s mâncătoare,
De-s nouă zâni
De la nouă stâni,
De-s nouă vânturi de vânt
De pe pământ,
Crăpe-le inima-n patru,
Cum crapă păsatul,
Pice-le cosiţele,
Curgă-le ţâţele,
Să piară,
Să răspiară,
Ca scuipatu-n cale,
Ca roua de soare,
N. să rămâie curat,
Luminat,
Cum Dumnezeu l-a dat
Şi Maica sfântă l-a lăsat.
Sănătos,
Voios
Si veselos.

Descântec "de plămadirea inimii"
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

A plecat strigoaica
Din casă în casă,
Din coş în coş,
Şi-a găsit
Toate casele-ncuiate,
Toate uşile astupate,
Numai la N.
Casa descuiată,
Uşa destupată,
Coşul desfundat.
În casă cum intră,
La N. alergă,
Inima-i fură,
Oasele-i zdrobi,
Sângele-i sorbi.
Maica Precesta
După strigoaică se luă.
- Maicelor,
Împărăteselor,
Să daţi lui N. inima la loc,
Oasele la loc,
Iar N. să ramâie curat,
Luminat,
Ca steaua din cer,
Ca roua din câmp,
Ca şorţul Maicei Precesta.

Descântec de mâncătură şi deochi
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Apucă N.
Pe cale,
Pe cărare,
Ţipând
Şi văicărând
Şi nimeni nu-l auzea
Şi nimeni nu-l plângea,
Doar Maica Domnului ce făcea?
Picioare de ceară
La scară de aur punea
Şi jos se scobora,
L nouă pomi mergea,
Nouă muguri lua,
Şi miere de la stupină găsea,
Şi ciocan în mână lua,
Cu ciocanul ciocănea,
Inima lui N. o plămădea,
Că se-ntâlnise N.
Pe cale,
Pe cărare,
Cu nouă strigoi în cale,
Nouă strigoi,
Nouă strigoaice,
În cap îl plesnise,
De inimă-l ciupise;
Inima i se vătămase,
Sângele i se turburase:
În scursături îl scursese,
În uscături îl uscase,
Iar eu cu ciocan
În inimă-i dam,
Cu ciocan îl ciocăneam,
Inima i-o plămadeam.
Toate deocheturile
Şi toate năbuşelile
Le curăţeam,
Şi aşa că-l descântam:
De-o fi deochiat
De om făcut cu căiţă,
De fată mare făcută cu căiţă,
De flăcău făcut cu căiţă,
De popă făcut cu căiţă,
De preoteasă făcută cu căiţă,
De-o fi deochiat
De un om făcut îndărăt,
De fată mare făcută îndărăt,
De flăcău făcut îndărăt,
De popă făcut îndărăt,
De preoteasă făcută îndărăt,
Fugi deochetură
Că te-ajunge vânt din gura
Şi descântătură.
Pasere albă zbură,
Cu nor alb s-amestecă.
De-o fi deocheat de vânt
Să cază la pământ;
De-o fi deocheat de codru,
Să cază frunzele;
De-o fi deocheat de fată mare,
Să-i cază coada din spinare,
Să rămâie cheală;
De-o fi deocheat de flăcău
Să-i cază chica,
Să rămâie chel,
Să râză lumea de el;
De-o fi deocheat de muiere
Să-i crape ţâţele,
Să-i cază cosiţele,
Ca să-i moara pruncii de foame,
C-a fost plecat N.
Pe cale,
Pe cărare,
S-a întâlnit
Cu nouă fete mari în cale,
Nouă fete mari curate,
Cu nouă mături
De pelin de la Mărina în mână,
Cu măturile a măturat,
Toate deocheturile,
Toate mâncăturile,
Toate năbuşelile
Le-a zvântat,
Le-a curăţat,
Să rămâie N.
Curat, luminat,
În grija Maichii Precistii dat
Şi lăsat.

Descântec de lungoare
(S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti)

Amin! Amin!
Cosmă, Dămin!
Unde purcezi,
Codrii ciuntezi,
Toate fântânele,
Toate izvoarele,
De mâluri
Şi de gloduri
Să le curăţeşti,
Să le limpezeşti,
Lungoarea s-o izgoneşti,
Lungoarea prin foame,
Lungoarea prin sete,
Lungoarea prin osteneală,
Lungoarea cu tăhuială,
Lungoarea cu nebuneală,
Lungoarea de nouă feluri,
Lungoarea de nouă neamuri,
Alege-te,
Culege-te,
Din creierii capului,
Din faţa obrazului,
Din auzul urechilor,
Din vârful degetelor,
Din inimă,
De sub inimă,
Din toate ciolănelele,
Din toate-ncheieturelele.
Alege-te,
Culege-te,
Că eu nu te-oi alege,
Nici un te-oi culege,
Ci eu cu secera te-oi secera,
Cu mătura te-oi mătura
Şi-n Marea Neagră te-oi arunca,
Ca acolo să pieri,
Să răspieri,
Cum piere spuma de mare
Şi roua de soare
Şi stupitu-n cărare,
N. să rămâie curat,
Curat şi luminat,
Ca maica ce l-a făcut,
Ca Dumnezeu ce l-a crescut,
Ca sfântul soare
Ce-n senin răsare.
De la mine desacântecul,
De la Dumnezeu leacul.

Descântec "de judecată"
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

- Bună ziua, apă mare,
Doamnă mare!
- Mai şezi!
- N-am venit să şez,
Ci am venit să te dăruiesc cu mei,
Tu să dăruieşti pe N. cu o sută de zmei,
Martorii lui să se sfrijească,
La judecători în divan să se risipească,
Să nu mai aibă gură căscată,
Limbă ridicată,
Să nu mai vorbească,
Să nu mai grăiască
Vorbă de rău
Asupra capului meu.
Tu, pământ,
Cum eşti mut şi surd
Şi hrăneşti lumea,
Aşa să amuţeşti pe N.
Să nu mai aibă gura căscată,
Limba ridicată,
Vorbă de rău
Asupra capului meu,
Să mă vorbească,
Să mă grăiască!
- Buna ziua, alun mare,
Domn mare!
- Ce rudă eşti cu N.?
- Nimic.
- Nimic să n-aleagă N. la judecătorie în divan.
- Bună ziua, soc mare,
Domn mare!
- Ce rudă e mă-ta cu tată-tău?
- Nimic nu e.
- Nimic să nu s-aleagă de N. la judecată în divan.
Cum ţine gardu cu proptu,
Aşa să ţină N. cu N.;
Nu legai aceste proptele ale gardului,
Ci legai gura lui N.,
Să nu mai aibă gură căscată,
Limbă ridicată,
Vorbă de rău
Asupra capului meu,
Să vorbească.
Să grăiască!

Descântec "de întors inima" (împăcare)
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Eu voi întoarce ulcica asta
Şi ulcica întoarce vatra
Şi vatra întoarce soba
Şi soba întoarce grinzile cu horna,
Şi grinzile întorc podelele,
Leaţurile şi şindilele,
Şindilele întorc crângurile
Şi crângurile întorc pe Sfântu Spiridon
Şi pe Sânziene
Şi Maica Domnului
Să întoarcă inimile celor împricinaţi,
Unul asupra altuia,
Cu cugetele
Şi cu dragostea
Să se împăciuiască!

Descântec de rusalii
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

A plecat N.
Pe cale,
Pe cărare,
Pe drumul cel mare.
Şi când la dealul Cănănăului,
Sub umbra nourului,
În zăpdia rugului,
În heliştea vântului,
Iacă acolo,
Anania Santasia
Şi cu soru-sa Irodia,
Doamna Zânelor,
La un copac frunzuros,
Cu tatăl lor,
Cu fraţii lor,
Cu surorile lor
Şi cu toate neamurile lor.
Şedea jos şi mânca
Şi bea
Şi petrecea
S|i din revolvere da
Şi pe cine întâlnia
Îl ologia.
N. pe acolo a trecut,
În loc a stătut,
La dânsele s-o uitat,
Rusaliile o zis:
- Vin' N. de mănâncă!
El o zis: - Nu mânânc la masa voastră!
- Vin' de bea un pahar de vin!
- Nu voiu să beau din paharul vostru!
- Vin' de cântă!
- Nu vin!
- Vin' de joacă!
- Nu vin să joc la jocul vostru!
Dar Erodia, doamna Zânelor,
Cu toate neamurile ei,
S-a mâniat,
Cuvânt în samă N. nu le-au luat,
Că ruşine mare le-au făcut.
Ele s-au îmburzuluit,
De jos s-au sculat,
La N. au alergat,
Brânci din picioare alţii i-o dat.

Descântec de iele
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Apuca N.
Pe cale,
Pe cărare,
Se-ntâlnia cu nouă fete mari în cale,
Nouă flăcăi,
Nouă şoimani,
Nouă fete mari,
Nouă şoimane.
Şoimanii
Cu steagurili ridicate
Şi steagurili în capul lui N.
Le-a azvârlit,
În orbituri
L-a orbit,
În muţituri
L-a muţit,
În surzituri
L-a surzit,
În zgârcituri
L-a zgârcit,
În ameţituri
L-a ameţit,
În băşici
L-a băsicat,
În uscături
L-a uscat,
În umflături
L-a umflat,
Şi trupul i-a cletinat,
În zeprituri
L-a zeprit
Şi trupul i-a schilodit.
Şi şoimanile
Cu suliţile
L-a înţepat,
Cu cuţitile
L-a tăiat:
- Voi şoimanelor!
De-ţi fi din miez de miez de noapte,
De-ţi fi din răsăritul zorilor,
De-ţi fi din apus,
De-ţi fi din răsărit,
De-ţi fi din vârtej,
De-ţi fi din loc rău,
Eu nu v-am desântat
Să vă duceţi voi în alt loc spurcat;
Şi eu v-am descântat,
Că voi apă aţi băut
Şi tot pe apă aţi zburat,
Şi eu tot pe apă v-am mânat
Ca să mergeţi din vad in vad,
Să mergeţi la Ţarigrad,
Unde e locu curat.
C-acolo v-aşteaptă pe voi
Cu mese ntinse,
Cu pâinele puse,
Făclii aprinse,
Buţi de vin,
Buţi de rachiu,
Să beţi,
Să mâncaţi,
De la N. să plecaţi,
Să vă depărtaţi,
Fântâni reci să destupaţi,
Burfili să le spălaţi,
Leacul lui N. să-l daţi,
Pân câmp cu miroase
Să vă plimbaţi,
De la N. să plecaţi,
Voi ca mierea să vă îndulciţi
După toate încheieturile să ieşiţi,
Că eu m-am apucat
Şi v-am descântat,
Carnea am grămădit,
Sângili l-am limpezit,
Vinile picioarelor le-am slobozit,
Să râmâie N.
Curat,
Luminat.
Ca steaua din cer lăsat,
Ca argintul strecurat,
Că eu
Cu crucea lui Dumnezeu v-am depărtat,
Cu gura v-am descântat,
Leacul lui N. că l-am dat,
Să rămâie N. curat,
Luminat,
Ca Maica Precista
În ceas ce l-a creştinat
Şi l-a botezat,
Cu nici o rană pe trup nu l-a lăsat!

Descântec de şoimane
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Nouă sfinte Şoimane,
Cu nouă lopăţele,
Cu nouă măturele,
Cu rochii negre-mpodobite,
Cu salbe de galbeni gătite,
Cu rochile rotate,
Cu iile rourate,
Cu sălbele pe chept lăsate,
De la apus s-a ridicat,
La răsărit a plecat,
Cu N. s-a întâlnit,
Pe el l-a-ntâmpinat,
L-a săgetat,
Vărsături,
Trecături,
Ameţeală,
Fierbinţeală
În trup i-a lăsat,
Şi la cetate a plecat,
La masa s-a pus,
Lautari,
Cobzari,
Cimpoieri,
Muscalagii
Le cânta.
N. cu genunchili plecate
Înainte sfintelor se ruga:
- Doamnelor,
Împărăteselor,
Vrednicelor,
Şi harnicelor,
Puternicelor
Şi sfintelor,
Iertaţi pe N.
Că n-are putere
Să meargă cu voi,
Să calce lucruri curate,
Verdeţuri neumblate,
Munţi înalţi
Şi văi adânci,
Că voi
Ape mari aţi trecut
Şi bolile
În ape le-aţi lăsat,
Şi multă lume
Şi dobitoace
Şi pe N.
L-aţi pocit,
Hori mari
Prin livezi voi aţi făcut
Şi multă lume
Şi pe N.
Voi l-aţi pocit.
De-o fi N. pocit din apă,
Din băutură,
Din mâncare,
Din spălătură,
Din scăldătură,
Noi ne rugăm Sfintei Luni,
Sfintei Miercuri
Şi Sfintei Vineri:
Lăsaţi-va heripele
Şi codili
Şi luaţi junghiurili,
Cuţitele,
Umflăturele,
Spuzelile
Şi toata boala
De la N.

Descântec de sfinte
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Bună ziua, rachiu mare,
Domn mare,
C-a plecat N.
Pe câmpul ăl mare
Spre soare-răsare,
S-a-ntâlnit cu sfintele-n cale,
În braţe l-a luat,
Peste căruţă l-a aruncat,
Sângele i-a sorbit,
Puterea i-a sfârşit.
Plângea şi se văita N.,
Maica Precesta
Din cer îl auzia,
Pe scări de argint se pogora
Şi pe N. îl întreba:
- Ce plângi,
Ce te olecăieşti N.?
Du-te la vrăjitoare,
Să-ţi facă d-o apă
Năstrapă,
C-o steblă de busuioc
Să te spele pe trupul tot.
- Sfintelor,
Bunelor,
Să veniţi line ca apa,
Bune ca pâinea,
Dulci ca mierea
Şi moi ca mătasea,
Şi leacul lui N. să i-l daţi,
Cu zburătoroiu, cu zburăturoaica,
Cu zmeul, cu zmeoaica,
Cu moroiul, cu moroaica;
Să ieşiţi, să vă mutaţi,
Pe pământ aţi venit
Pe sub pământ să vă duceţi,
Unde cocoş nu cântă,
Unde secure nu taie,
Unde popă nu toacă,
Unde fete mari
Coade nu-mpleteşte,
Unde câine nu latră,
În păduri,
Pe sub buturi.
Cum nu poate sluji popa
Sfânta leturghie
Fără cruce şi tămâie,
Aşa să nu poată veni
Zburătorul cu zburăturoaica
Şi moroiul cu moroaica
Şi N. să rămâie curat,
Luminat,
Ca Maica Domnului ce l-a lăsat.
Descântecul meu,
Leacul de la Dumnezeu.

Se descântă în rachiu de drojdie, cu fir de mătură şi cu cuţit şi se zic vorbele:

Tu cuţit mare,
Domn mare,
Cum ai tăiat tot ce ţi-a ieşit în cale,
Aşa să tai toată legătura după N.

Descântec de joimăriţe
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

O purces N.
Care-i apără Rusaliile,
Pe cale,
Pe cărare
Şi la mijloc de cale
Cu Rusaliile întâlnitu-s-o,
În faţa lui izbitu-s-o,
Mâinile dămblăgitu-i-a,
Vinele la picioare zgârcitu-i-o,
Pieptul în sus ridicatu-i-o,
Spinarea strâmbatu-i-o,
Creierii turburatu-i-o,
Mintea în cap schimbatu-i-o,
Vlaga din ciolane luatu-i-o,
Trupul schimonositu-i-o,
Râs de dânsul făcutu-şi-o,
Ca un fuior de cânepă
L-a zbuciumat,
Într-o bute de roată l-a băgat,
Şi de lăturea drumului
L-a aruncat,
Şi în pulbere l-a astupat.
L-a lăsat rezemat de gard
Ca pe un om stricat
Şi nenorocit,
De pe lume mântuit.
Omul acela până la cer s-a văicărat,
Nimene nu l-a văzut,
Nimene nu l-a auzit,
Numai eu N. l-am văzut,
L-am văzut,
L-am auzit,
La dânsul am alergat,
De mâna dreaptă l-am apucat,
Cu limba l-am întrebat:
- De ce ţichi,
De ce te văicărezi?
Omul mi-a spus
Că de acu de pe lume este dus.
- Nu ţipa,
Nu te văicăra,
Curând la mine vei alerga,
Cu nouă fraţi, bărbaţi.
Doftori şi învăţaţi.
Cu scai voiniceşte le-oi bate,
Din toate încheieturile le-oi scoate,
Eu de mână te-oi lua,
Pe calea lui Adam voi pleca,
Că am auzit,
Că la fântâna lui Iordan
Este o vatră de hărdal
Şi-o tufă de leuştean
Şi într-însa este o lumină crescută,
Naltă şi subţire,
Crescută la răcoare,
Ca faţa lui sfântu Soare,
Şi-i bun de durere de picioare
Şi de boala omului
Ce-i în trupul lui cea molipsitoare.
Şi eu, până la fântâna lui Iordan,
Era o limbă de pădure,
Bolnav când am ajuns la pădure,
Copacii cu crengile la pământ se lăsase,
Înaintea bolnavului se întuneca,
El pe unde călca
Pământ crăpa,
Iarba se usca,
Frunza din copaci chica
Şi în urma lui se dărâma.
La fântână am ajuns,
Pe ghizdele de l-am pus,
În fântână m-am plecat,
Apă ne-ncepută cu mâna am luat,
Din cap i-am turnat,
Cu scai voiniceşte l-am măturat,
Chichioarele i-am deşchedecat,
Limba din gură i-am dezlegat,
Trupul i s-a uşurat,
Dumnezeu mintea în loc i-a aşezat,
Înaintea ochilor i s-a luminat
Şi el de boală s-a îndreptat.
Pe cale,
Pe cărare
A plecat,
Pe scări de aur s-a ridicat,
Sus la cer s-a săltat,
Iar acolo, o curte,
O curte se vedea,
Nici vântul nu o bătea,
Nici soarele nu o ardea,
Nici ger nu o ajungea,
Nici pulberea de dânsa nu se lipia.
Apucatul de Rusalii acolo s-o dus,
Acolo o ajuns,
Mâna pe rătez a pus,
Ş-a intrat în case,
Iaca acolo şase fete frumoase,
Şedea la masă
Rusaliile cele hioroase,
Mânca, bea şi se ospăta,
Iar trei dormia.
Doar una dintr-însele
O întrebat: - Ce cauţi N.
Pe aice?
- Cum n-oi umbla
Şi cum n-oi căta,
Peste mine ce boală a dat?
- Nu ţipa, nu te văicăra,
Că aceste sunt hiorele
De-a surorilor mele,
Eu cu trestia cea lungă
Le-oi bate,
Le-oi rade
Şi cu cea ascuţită le-oi mătura,
Jos de pe trup le-oi da,
Trupul ţi s-o uşura
Şi eu în poale le-oi lua,
La marea neagră voi alerga,
Acolo sunt munţi
Crunţi
Cu stânci de petri zidiţi.
Stânca de piatră s-o crăpa,
Şi acolo le-oi băga,
Lacăt de aur la uşă le-oi aşeza,
Cu cheie de argint le-oi încuia
Şi pe marea neagră le-oi arunca.
Piatra în fundul mării s-o îneca
Şi Rusaliile s-or cufunda.
Acolo se aşeze,
Unde nimene nu nimereşte.
Eu la dânsul m-oi înturna,
Şi în leagăn de mătasă te-oi aşeza,
Vârtutea în ciolanele tale s-o înturna,
Pe faţa pământului te-oi lăsa.
Tu când vei călca,
Iarba pe urma ta s-o usca,
Şi acu eşti bun îndreptat.
- Voi bărbaţilor,
Dezmăţaţilor
Şi ne-nvăţaţilor,
Voi femeilor,
Dezmăţatelor,
Puturoaselor şi beţivelor,
Nu vă miraţi de mine
Că-s gros
Şi frumos
Şi sănătos
Şi vă miraţi de cer că-i nourat,
De pământ că-i lat,
Cum nu se mai lipesc
Rusaliile de om.

Descântec de cuţite din iele
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Cuţite din Sfintele
Milostivele,
M-au izbit,
M-au pocit,
Cuţite în furca pieptului
Mi-a înfipt.
Veniţi Şoimanelor,
Şoimanilor,
Veniţi de-mi luaţi din piept
Cuţitele
Ascuţite,
Undrele,
Sâmcele,
Ace înţăpoşate,
Săbii însăbiete;
Veniţi de-mi luaţi
Boala ce mi-aţi dat
Şi-mi aduceţi
Sănătatea ce mi-aţi luat,
Şi lăsaţi-mă
Curat,
Luminat,
Ca lumina cerului,
Ca soare
Când răsare,
Ca câmpul când înfloare.

Descântec de zâne
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români, cit. S. Fl. Marian - Descântece poporale româneşti)

Potolesc aruncătura,
Potoesc şi făcătura,
Aruncătura cea mare,
Făcătura din căare,
Făcătura de bărbat,
Făcătura de femeie,
Făcătura de vădană
Şi făcătura de fată.
Toate aruncăturile,
Toate făcăturile
Şi toate durerile,
Toate junghiurile
Cele necurate
Şi toate duhurile
Mânate şi ţâpate.
Eu le potolesc
Şi-napoi le-nvârtesc,
Pe capul cui le-o mânat,
Pe capul cui le-o ţâpat,
C-acest om o fost curat,
Curat şi luminat,
Dar el pe cărare s-o luat,
Când a fost la miez de cale,
De cale şi cărare,
S-a tâlnit ca omu,
Ca Şchiopu,
Cu barba cât cotu,
Acolo s-a tâlnit dracu
Cu drăcoaicele,
Moroii cu moroaicele,
Diochii cu dioaicele,
Strigoii cu strigoaicele,
Fărmăcătorii cu fărmăcătoare,
Pocitori cu pocitoare,
Bărbaţi şi muieri,
Fete şi văduve,
Şi cum s-a tâlnit,
Şi cum l-a zărit,
L-a şi secerat
Şi l-a săgetat,
Sângele i-a băut,
Bun de nemică l-a făcut,
Carnea i-a mâncat,
Puterea i-a luat,
Ceasuri de moarte i-a dat.
Nime nu l-a văzut,
Nime nu l-a auzit,
Fără Maica Domnului
Din poarta cerului.
Şi ea cum l-a văzut
Şi cum l-a auzit,
Pe scară de argint
S-a scoborât,
În scaun de aur a şezut,
Mândru a cuvântat,
Mândru a-ntrebat:
- N., ce te cânţi,
Ce te vaiţi,
Ce te tânguieşti,
Ce te hăuleşti
Cu glas mare până-n cer,
Cu lacrâmi până-n pământ?
- Da' eu cum nu m-oi cânta,
Şi cum nu m-oi văieta,
Cu nu m-oi tângui
Şi cum nu m-oi hăulu
Cu glas mare până-n cer,
Cu lacrămi până-n pământ,
Că eu m-am luat
Şi m-am depărtat,
De la casă,
De la masă,
Cu oasele sănătoase,
Cu carnea vârtoasă,
Dar când am fost
La miez de cale,
De cale şi cărare,
M-am tâlnit cu omu,
Ca Şchiopu,
Cu barba cât cotu.
Acolo s-a tâlnit dracul
Cu drăcoaicele,
Moroii cu moroaicele,
Strigoii cu strigoaicele,
Diochii cu dioaicele,
Fărmăcători cu fărmăcătoare,
Pocitori cu pocitoare,
Bărbaţi şi cu muieri,
Fete şi cu văduve.
Şi cum s-o tâlnit
Şi cum m-a zărit,
M-a şi secerat,
Şi m-a săgetat:
Sângele mi-a băut,
Bun de nimica m-a făcut,
Carnea mi-a mâncat,
Puterea mi-a luat,
Ciasuri de moarte mi-a dat.
- N., nu te cânta,
Nu te văita,
Nu te tângui,
Nu te hăuli,
Că eu te-oi învrednici,
În mâna dreaptă
Cu bucium într-aurit,
Cu buiumu-i buciuma,
În patru cornuri de lume s-a resuna,
Toate Zânele s-or aduna
Şi tu pe Zâne le-ai întreba:
Of, Zâne, Zâne de câne!
Ce-aţi făcut cu mine,
Ce-aţi făcut cu N.?
La ce l-aţi secerat
Şi l-aţi săgetat,
Sângele la ce i-aţi băut,
Bun de nimica la ce l-aţi făcut?
Carnea la ce i-aţi mâncat,
Puterea la ce i-aţi luat,
Ceasuri de moarte la ce i-aţi dat?
- Că noi nu l-am secerat,
Nu l-am săgetat,
Sângele nu i-am băut,
Bun de nimica nu l-am făcut,
Carnea nu -iam mâncat,
Puterea nu i-am luat,
Ceasuri de moarte nu i-am dat!
Dară finii
Şi vecinii,
Finele
Şi vecinele,
Prietenii
Şi prietenele,
Bărbaţi şi muieri,
Fete şi văduve
L-a secerat,
L-a săgetat,
Sângele i-a băut,
Bun de nimica l-a făcut,
Carnea i-a mâncat,
Puterea i-a luat,
Ceasuri de moarte i-a dat!
- Of, voi zâne,
Zâne de câne,
Vă luaţi pe uliţa satului,
Pân' la casa vinovatului,
Pe acela-l seceraţi,
Pe acela-l săgetaţi,
Sângele i-l beţi,
Bun de nmica-l făceţi,
Carnea i-o mâncaţi,
Puterea i-o luaţi
Şi ceasuri de moarte-i daţi!
Că voi de nu i-ţi lua
Cu foarfecele v-oi dumica,
În drum v-oi arunca,
În pulbere v-oi mâna,
În mare v-oi ţâpa,
Să vă topiţi,
Să vă prăpădiţi,
Ca spuma de mare,
Ca roua de soare,
N. să rămâie curat,
Curat şi luminat,
Cum e de Dumnezeu lăsat.
De la mine descântecul,
Leacul de la Dumnezeu sfântul.

Descântec de rânză
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

Plecă N. pe cale,
Pe cărare,
Se întâlni cu Sfintele în cale,
Şi-l întrebară: - Unde te duci,
Ce lucrezi
Şi unde te călătoreşti?
Înaintea cocoşilor
Îl frânseră,
Îl uciseră,
Până rânza îi şi pierdură.
Rămase cu ameţeală
Şi cu sfrâşală.
Aşa Sfintele se necăjiră
Şi drumu şi-apucară,
La masă bună se puseră.
Ce făcu şi ce lucră,
Ochii şi-i aruncă,
După ele s-apucă
Şi la masă le găsi
Şi cu glas mare se rugă:
- Mă lăsarăţi cu ameţeală,
Cu sfârşală.
Şi Sfintele nici în seamă nu-l băgară.
Rânza, ce făcu, se negăji
Şi se întoarse la locul ei,
Ca fagurul de miere,
Ca pâinea în căpestere.
Rămase omul curat, luminat
Ca argintul strecurat.
Amin, amin, soare în senin,
Rămase omul ca argintul strecurat,
Cum maica Precesta l-a lăsat.

Descântec de săgetătură
(Tudor Pamfile - Sărbătorile la români)

A purces N.
Pe cale, pe cărare,
Gras şi frumos,
Tare şi voios.
La mijloc de cale întâlnitu-l-a
Leul cu leoaica,
Zmeul cu zmeoaica,
Rodie Doamna cu toate fetele
Şi toate nevestele
Şi a zis să le cânt cântecul
Şi să le joc jocul,
Iar eu nici cântecul nu le-am cântat,
Nici jocul nu le-am jucat.
Ele mai tare s-au mâniat,
Carnea mi-au mâncat,
Sângele mi-au băut,
Ca pe-un fuior de cânepă m-a sfărmat,
În mijlocul drumului m-a aruncat,
Iar eu am purces cu glas mare până-n ceruri,
Cu lacrămi până-n pământ,
Nime-n lume nu m-a auzit,
Decât Maria Sfânta Maria,
Maica Domnului
Din poarta cerului
M-a auzit
Şi m-a văzut.
Cum m-a văzut,
Milă i s-a făcut,
La mine a venit.
- O, N., de ce plângi,
De ce te mişeleşti?
- Cum n-oi plânge, Maică Preacurată,
Şi cum nu m-oi mişela,
C-am purces pe cale,
Pe cărare,
Gras şi frumos,
Tare şi voios.
La mijloc de cale,
Întâlnitu-m-a le cu leoaie,
Zmeu cu zmeoaie,
Rodii Doamna cu toate fetele
Şi cu toate nevestele
Şi-a zis să le cânt cântecul
Şi să le joc jocul.
Iar eu nici cântecul nu le-am cântat,
Nici jocul nu le-am jucat.
Ele mai tare s-au mâniat,
Carnea mi-au mâncat,
Sângele mi-au băut,
Ca pe-un fuior de cânepă
M-au sfărâmat.
În mijlocul câmpului m-au aruncat,
Iar eu am purces
Cu glas mare păr' în ceriu,
Cu lacrămi păr' în pamânt,
Nime-n lume nu m-a auzit,
Decât Maria, Sfânta Maria,
Maica Domnului
Din poarta cerului
M-a auzit
Şi m-a văzut.
- O! tu leu cu leoaie,
Zmeu cu zmâoaie,
Ieşiţi de la N.,
Din sânţă,
Din cosânţă,
Din creierii capului,
Din auzul urechilor,
Rădăcina măselelor,
Din vederele ochilor,
Din sute de nodurele,
Din mii de încheieturele,
Că cu mătura v-oi mătura,
Cu săgeata v-oi însăgeta
Şi cu limba v-oi descânta.
Şi vă voi arunca în strohu mării;
Acolo vă aşteaptă
Masă-ntinsă
Cu făclii aprinse.
Să rămâie N. curat,
Luminat,
Ca aurul cel curat,
Ca argintul cel strecurat,
Ca Domnul ce l-a zidit,
Ca maică-sa ce l-a făcut.

Descântec "pentru toate cele": pocitură, deochi, ursită
(E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă cu un cuţit părăsit, în usturoi, şi cu acela se unge, sau în apă cu care se spală şi se bea, restul se toarnă pe câne cruciş si, de s-a scutura, nu i-i nimic omului.

Ustur mere şi Maica Precista
Pe-un jij de deal
Cată-n carte,
Cată-n parte,
Cată-n toate părţile
Unde a vedea
Nouă strigoaice
Cu nouă ţânci răi,
Nouă lupoaice,
Ş-a strigat Maica Precista
În gura mare:
Voi nu-l pociţi,
Nu-l săgetaţi,
Nu-l giughieţi,
Da' luaţi giungheturele,
Săgetăturele,
Şi le duceţi
În dealul Galariilor,
Pocitoarea ciutelor.
Voi acolo pociţi,
Acolo giunghieţi,
Acolo săgetaţi
În strachină de argint
Cupele sprijinind.
Da' N. să rămâie
Curat şi luminat,
Ca Dumnezeu ce l-a dat
Şi Maica Precesta ce l-a lăsat,
Alo - haide!

Descântec de ursită
(E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Descântătoarea ţine în mână un şomultoc legat, în care se află o săgeată făcută din nouă ace de la o vădană, voz de rug şi lemn de răchită, legate toate cu sbici de la cai; mai ţine în mână şi secerea şi cuţitul, iar în altă mână toporul. Pune apă neîncepută în o strachină, pe braţele femeii bolnave, pentru ca să o spele, iar descântătoarea la spate pune secerea, cuţitul şi şomultocul în formă de cruce pe cap, pe umere, pe spate, descântând, ca să-l alunge pe diavolul, căci ursita e cu "ceas rău" şi el de acelea se înspăimântaeză, căci el e prost şi de frică fuge.

Hai, vacă roşă, că eu te henesc,
De pe trupul femeiei işteia,
De pe ursita ei, de pe bărbatul ei,
De pe casa ei, de pe copiii ei,
De pe toată gospodăria ei.
Că de nu te-i heni,
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu rug, ruguleţ te-oi alunga
Din trupul femeiei işteia,
Din capul ei, din oasele ei,
Din mânile ei, din vinele ei,
Din toate încheieturele ei,
Să te duci, duh rău,
Întopsicat şi împeliţat,
Din ceasul acesta înainte,
Că eu oi veni şi te-oi mai cerca
Şi daca te-oi mai afla
Cu toporul te-oi tăia,
Cu secerea te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi junghia,
Cu acele te-oi împunge,
Cu săgeata te-oi săgeta,
Cu rug rugit te-oi alunga
Din capul femeiei işteia,
Din trupul ei, din mânile ei,
Din oasele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Să ieşi din ceasul ăsta înainte
Pe degetul stâng,
Ca prin urechile acului.
de sluţit să n-o sluţeşti,
De muţit să n-o muţeşti,
Semn sa nu-i faci,
Bortă să nu-i laşi.
De la dânsa să te porneşti
Unde te trimit eu:
În pădure măiastră,
În stâncă şi-n piatră,
Care nu trebuieşti,
Că acolo e casa şi locul tău.
Nu în capul femeiei,
Nu în trupul ei, nu în mânile ei,
Nu în sângele ei, nu în vinele ei,
Nu în încheieturele ei.
Să te duci, să te porneşti,
Să ieşi pre sus, prin căpriori,
Să nu te atingi nici de nori,
Nici de pământ,
Să te duci ca un vânt:
Pe sub garduri,
Să nu te atingi de nime,
Nici de om, nici de vită.
Să te duci, să te porneşti,
Să nu gândeşti să te-ntorci,
Că eu cu armele mele,
Pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Ieşi şi te du:
Unde cucoş negru nu cântă,
Unde pasăre nu ciripeşte,
Vacă nu rage,
Oaie nu paşte.
În stâncă şi-n piatră te propeşti,
Că acolo trebuieşti.
Acolo ţi-i casa ta,
Acolo ţi-i locaşul tău.
Nu veni asupra femeiei işteia,
Ca porcii grohăind,
Ca caii fornăind,
Că eu pulbere şi ozdrele
Te-oi face cu armele mele!
Că eu pomană-mi fac cu femeia asta,
Cu casa ei, cu barbatul ei,
Cu copiii ei, cu gospodăria ei.
Eu am venit să te scot,
Din trupul ei, din picioarele ei,
Din sângele ei, din vinele ei,
Din toate încheieturile ei.
Că de nu-i heni
Eu cu toporul capul ţ-oi tăia,
Cu secera te-oi secera,
Cu cuţitul te-oi înjunghia,
Cu suliţa te-oi împunge,
Cu acele te-oi străpunge,
Cu pieptenele te-oi smulge,
Cu rug, ruguleţ te trag.
Fugi, duh rău,
Întopsicat şi-mpeliţat,
Că eu cu armele mele
Te-oi face praf şi ozdrele!

Descântec de junghi
(E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Stăi junghi, nu junghie! că mă duc la arat şi la samanat.
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, că mă duc la cules şi mă duc la topit,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Mă duc la scos din baltă şi la întins, la uscat,
Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi, junghi, că mă duc la bătălăet şi la meliţat, şi la periet.
Stăi, că daca nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Şi mă duc la tors, la jăghiet şi la depanat,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da.
Stăi, junghi de junghiet, că mă apuc de urzit,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Stăi că mă apuc de nividit şi de ţesut,
Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da!
Pânza am gătit şi cămeşa am croit.
Cămeşa o am purtat şi peteci în gunoi o am aruncat.
Cum nu s-a ales nimic din cămeşă,
Aşa să nu se aleagă nimic din junghi!

Apoi se înnoadă în apă nouă cioturi descântând:

La fântâna răsădită
Este-o fată despletită
Cu-n ochi de apă
Şi cu unul de foc.
Ochiul cel de apă
Strânge pe cel de foc.

Descântec de dragoste şi de ursită
(E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă la soc, la alun şi la măr dulce. Se iau trei mlade de soc, trei de alun şi trei de măr dulce. Se descântă la fiecare copac şi beţele se pun sub cap, apoi visezi ursitoriul - şi vine.

Soc Solomon! Soc solomon!
Eu cu soc te solomonesc,
Cu inimă bună şi mare dragoste
La mine te îndoiesc.
Eu cu alun adun
Omul cel bun.
Eu cu alun te-adun
Şi cu măr dulce te îndulcesc
Şi la mine te pronesc,
La mine te sosesc.
Vii? Vin!
Vii? Vin!
Da' de nu-i veni şi nu-i veni,
Inima din tine pe loc a plesni.
Da' de nu-i pleca şi nu-i pleca,
Inima din tine pe loc a crăpa.
Iuti şi degrabă să porneşti,
La mine să soseşti!
Eu când la tine am gândit,
Mie noaptea mi-a părut
Că eşti un câne jupit.
Şi tu când ai gândit la mine
Ţi s-a părut că sunt o căţea buhoasă.
Dar eu mai tare ţie să-ţi par mai frumoasă.
Da' cum să-ţi par eu ţie?
Ţie să-ţi pară că tu eşti
Într-o casă de aur îmbrăcată
Şi cu mine te-ai sărutat
Şi cu mine te-ai dezmierdat

Descântec de dragoste
(E. N. Voronca - Datinele şi credinţele poporului român)

Se descântă la gura cuptorului, la foc, în trei marţi seara, cu trei smicele de alun, învălind focul.

Foc, focuşorul meu,
Eu te-oi învăli,
Tu nu te învăli,
Eu voi dormi,
Tu nu dormi,
Eu voi somna,
Tu nu somna,
Eu voi visa,
Tu nu visa,
Să te faci laur, balaur,
Cu solzii de aur,
Să te duci la ursitorul meu,
Să-l împungi, să-l străpungi,
Cu nouă cozi întorcătoare,
Cu nouă picioare îmblătoare,
Cu nouă împungătoare
Şi să mi-la duci:
Prin păduri fără sine,
Prin oraş fără ruşine,
Cu gura căscată,
Cu limba dabalazată.

Descântec pentru luat mana de la vite
(S. Fl. Marian - Mitologie românească)

Vrăjitoarea care are de gând să ia mana de la vite pleacă pe la două ore din noaptea de Sf. Gheorghe din sat la câmp, mută, fără să scoaţă un cuvânt din gură. Ajungând la câmp, unde ştie ea că are să vină copiii lui N. cu vacile să le pască, îşi leagă de piciorul stâng un senic şi începe să umble prin iarbă până când se umple senicul de rouă, şi atunci rosteşte următorul descântec:

Plecai de dimineaţă
Pe rouă, pe ceaţă,
Pe rouă nepăscută,
Cu roua în picioare,
Cu ceaţa în spinare,
Cu senicul legat
La piciorul ăl stâng.
Ţur,
Pur
La mine,
La Opriţa.
Ţure,
Pure,
Că-l strânsei cu senicul,
Îl strânsei
Şi laptele-i adunai.
Nu luai roua pe senic,
Ci luai laptele N.-ei.
La ea apătos
Şi zeros,
Dar la mine untos.
La mine lapte gros
Şi la ea uscat.

După ce rosteşte aceste cuvinte se întoarce iar mută acasă.

Descântec de mătrice
(S. Fl. Marian - Naşterea)

Se ia untură râncedă, veche de mai mulţi ani, şi aceea se pune într-un vas. Apoi, cu un cuţit de şatră, închegător şi barem cu două tăişuri, la care cuţit e de lipsă să fie ceva parte făcută din aramă, ţinându-le în mâna dreaptă şi atingând continuu cu el untura cea râncedă, se zice următorul descântec:

Mă luai,
De la masa mea,
Mă dusei
De la casa mea,
De la masa mea,
Pe cale,
Pe cărare.
Când fusei la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
Mătricele mă-ntâmpinară,
Mătricele cu frecatul cel mare,
Mătricele cu 99 de feluri,
Mătricele de 99 de neamuri.
Pe gură mi s-o băgat,
Prin oase mi s-o-nşirat.
Io prinsei a mă cânta,
Prinsei a mă văieta.
Nime-n lume nu mă vede,
Nime-n lume nu m-aude,
Numai singur Maica Sfântă
Deasupra pământului
Din naltul cerului,
Din poarta raiului.
Maica Sfântă mă-ntrebă:
- Ce te cânţi,
Ce te vaieţi?
- Da' cum nu m-oi cânta,
Cum nu m-oi văieta?
Mă luai de la casa mea,
De la masa mea,
Pe cale,
Pe cărare.
Când fusei la mijloc de cale,
La mijloc de cărare,
Matricele mă-ntâmpinară.
Matricele cu lucru rău,
Matricele cu rândul lor
Matricele cu frecatul cel mare,
Matricele de 99 de feluri,
Matricele cu 99 de neamuri.
Pe gură mi s-o băgat,
Prin oase mi s-o-nşirat.
- Oh! fiica mea!
Nu te cânta,
Nu te văita,
Nu gândi nemică.
Nu ţi-a fi nemică
Cuţitu' de şatră
În mâna dreaptă
Luao-i,
În untură râncedă cota-ţi-oi,
La Marea Roşie duce-le-oi.
Acolo să peie,
Să respeie,
Ca spuna de mare,
Ca scopitul sub picioare,
Tu sănătoasă să rămâi.

Descântec de deochi
(S. Fl. Marian - Naşterea)

Descântătoarea ia mai întâi nouă cărbuni aprinşi şi-i aruncă într-un vas cu apă ne-ncepută; după aceea, ia nouă bucăţele de fier de găsit sau trei frigări, le leagă pe toate la un loc cu o brăţară de coasă, le pune la încălzit şi apoi, scoţându-le din foc şi începând a descânta cu dânsele apa din vasul în care s-au aruncat mai înainte cei nouă cărbuni aprinşi, zice:

Sub o salcie răsădită,
Şade-o fată despletită,
Cu un ochi de apă
Şi unul de foc.
Şi cum l-o cuprins,
Pe loc l-o şi stâns.
Aşa să se stângă
Şi să mi se ducă
Deochiul de la N.,
Deochiul de om negru,
Ponegru,
Deochiul de femeie neagră,
Poneagră,
Deochiul de fată neagră,
Poneagră,
Deochi de câmp veştejit,
Deochi de vănt rău cumplit,
Deochi de multe şi mărunte:
De strigare,
Restrigare
Şi căscare,
De răhnă
Şi neodihnă.
Pasăre albă,
Cu dalbă!
Pici de ici, pici de colea,
Pici de la nepoata mea.
Pici deochi
Dintre ochi!
Să nu rămâie rău
În trupul său.
Cât un fir de mac,
În patru despicat,
În drum aruncat,
Să pice,
Să răspice,
Ca roua de soare,
Ca stupitu-n cărare,
Ca spuma de mare,
N. să saie,
Să răsaie,
Curată,
Luminată,
Ca Dumnezeu, când o făcut-o,
Ca maică-sa când o născut-o,
Ca argintul strecurat,
Ca aurul cel curat,
Ca soarele pe senin,
În veci, amin!
De la mine descântecul,
De la Maica Domnului leacul!

preluate de pe acest site cu acordul autorului: http://www.samaelwings.com/diverse.html

colectie de colinde românesti

2009-03-30T20:50:00.012+02:00

Trei păstori

Trei păstori se întâlniră [bis]
Raza soarelui
Floarea soarelui
Şi aşa se sfătuiră:
"Haideţi fraţilor să mergem,
Floricele să culegem (/ Flori frumoase să culegem)
Şi să facem o cunună,
S-o'mpletim cu voie bună,
Să o ducem lui Hristos
Să ne fie cu folos
Nouă şi la neamul nost,
De naşterea lui Hristos".

În ajun de moş Crăciun

Din an în an pornesc la geam
Voioşi cu moş Crăciun,
E ger cumplit, e drumul greu [bis]
Da-i obicei străbun [bis]

Acum e cor la casa ta (/ Acum străbunii cântă-n cor)
Cu toţii cânt-acum, (/ Colindul sfânt şi bun)
Mai sunt şi moşi din vremea lui (/ Tot moş era şi-n vremea lor)
Bătrânul moş Crăciun

Acum e joc la casa ta (/ E sărbătoare şi e joc)
Cu toţi se veselesc (/ În casa ta acum)
Dar sunt bordeie fără fum,
Şi mâine-i moş Crăciun

Şi-acum te las, fii sănătos
Şi vesel de Crăciun,
Dar nu uita când eşti voios
Române să fi bun.

Ce vedere minunată

Ce vedere minunată
Lângă Viflaem s-arată
Cerul strălucea,
Îngerul venea,
Pe-o rază curată [bis]

Păstorilor din câmpie
Le vesteşte-o bucurie
Că-ntr-un mic lăcaş
Din acel oraş
S-a născut Mesia [bis]

În coliba păstorească
Vrut-a Domnul să se nască
Fiul său cel sfânt
Nouă pe pământ
Să ne mântuiască [bis]

E Isus, păstorul mare,
Turmă ca el nimeni n-are
Noi îl lăudăm
Şi ne închinăm
Cu credinţă tare [bis]

Steaua sus răsare

Steaua sus răsare
Ca o taină mare,
Steaua străluceşte
Magilor vesteşte (/ Şi lumii vesteşte)

Că astăzi curata,
Prea nevinovata,
Fecioara Maria
Naşte pe Mesia.

Magii cum zăriră
Steaua şi porniră
Mergând după rază
Pe Hristos să-l vază

La Dânsul intrară
Şi se închinară,
Cu daruri vestite
Lui Hristos menite.

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucure
Şi de mare veselie.

Colo sus în vremea ceia

Colo sus în vremea ceia [bis]
În frumoasa Galileea,
O fecioară vieţuia
Ce Maria se numea.

Nazaret era oraşul
Unde ea-şi avea sălaşul.
Într-o zi Maria sta
Singură şi se ruga

Îngerul Gavril intrase
La Sfânta fecioara-n casă
Şi din zbor cum se opriră
"Bucură-te" îi grăiră.

Şi deodată ce văzură:
Casa toată-i se umplură
De-o lumină lucitoare
Ca lumina de la soare

Colo sus

Colo sus şi mai în sus
Colindăm Doamne, Colind
La porţile raiului
Este-o dalbă mănăstire.
Şi-ntrânsa cine şade?
Şade Maica Precesta
C-un prunc mic ce tot plângea.
Maica Sfânt-aşa-i zicea: (/ Maica Sfântă-l legăna / Şi din gură-i cuvânta)
"Taci pruncule, nu mai plânge,
Că maica ţie-ţi va da
Două mere, două pere
Să mi te joci tu cu ele
Şi cheile raiului,
Raiul sfânt să-l stăpâneşti,
Pământul să-l moşteneşti,
Pe noi să ne mântuieşti".

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-u călătorit
Şi pe cale cum mergeau
Steaua 'nainte vedeau

Iar când stau de odihneau
Steaua încă aşteptau.
Până la Irod au ajuns
Steaua-atunci li s-a ascuns

De aici dac-au plecat
Steaua iar s-a arătat,
Şi au mers pân-au stătut
Unde Hristos s-a născut

Magii-atunci s-au bucurat
În peşteră au intrat,
Domnului s-au închinat
Ca unui mare-mpărat.

Ceastă seară

Ceastă seară-i seară mare,
O, Domnul
Tocmai seara de Crăciun,
S-a născut şi Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ
Mititel înfăşăcel,
În scutec de bumbăcel,
Faşă de mătase albă,
Leagăn de mătase dalbă.
Dar în leagăn cine şade?
Fiul sfânt, el adormit
Iar Maica Sfântă Maria
Poale sfinte răsucite
Ea din poale l-a luat,
Sus la plai l-a ridicat,
Când a fost la vârf de plai
Puse jos şi odihni
Şi din grai aşa grăi:
"Uite maică jos la ţară
Nici nu ninge, nici nu plouă
Nici nu-i dalbă de pământ,
Dar nici ninge, dar nici plouă
Dar nici dalbă de pământ

Nici nu vin cum au venit
Vin ca porcii-ngrămădind,
Cu Dumnezeu s-au întâlnit
În suliţe l-au luat,
Sus la plai l-au ridicat

Şi-n paloşe l-au tăiat
O, Domnul
Pentru mândra de colindă

De la noi de la vreo doi
O, Domnului

Domn de-al meu
Mai vârtos
De la Hristos

Jonelui

Jone murgu-şi potcoveşte,
Jonelui bono
Azi e mare sărbătoare
E Sfânta Duminecară,
Maică-sa prin sat trebară
Mai Ioane, Sfinte Ioane,
Dar tu gându' ce l-ai pusu
Pus-ai gând de privegheatu,
Cel mai mare de-nsuratu.
Dar io maică în cohiră
Când Dumnezeu porunciră
Sus în vârful muntelui,
Sub poalele bradului
Este-un leu de câine rău.
Pus-ai gându' să-l săgete.
Leu-ndată se sculară
Şi din grai aşa grăiară:
Nu mă voinic săgetară,
Mai bin' leagă-mă-n cureară
Şi mă du pe ulicioară,
Pe uliţa grecilor
Tot în cinstea fetelor
Şi-n ciuda nevestelor,
Pe tine căci te-or vedeară
Pe tin' toţi te-or lăudară,
Pe tin' şi pe maică-tară
Ce băiat a fost băiatu'
Ce ducea leul legatu,
E legat nevătămatu
Şi-n curea neagră băgatu,
Şi-n curea neagră legatu.

Maria

Maria se preumbla,
Vreun locaş a-şi căpăta.
Jos, în sus şi iară-n jos,
Căci bătea vânt friguros.
Si-avea veştmânt de-argint
Căci va naşte Fiul sfânt.
Bună seara lui Crăciun,
Zise Maria celui bun.
Lasă-mă-n palatul tău
Ca să nasc pe Dumnezeu.
Dar Crăciun astfel grăia:
"Palatul meu nu-ţi voi da.
Du-te-n grajdul cailor
Sau în ieslea boilor,
Căci aice n-ai ce face,
Nu te las să naşti în pace".
Maria atunci plecă
Ieşi-n cale şi-alergă
Şi-un grajd mare află.
Intră, intră suspinând
Durerile-o cuprindeau
Să mai meargă nu puteau.
Pusa-i jos şi odihni,
Caii-ncep a tropăi
Şi iepele-a râncheza
"Staţi pe loc nu tropăiţi
Cu rânchezu' conteniţi
Căci durerea mi-o măriţi"
Însă caii n-au încetat
Şi Maria s-a sculat
Şi astfel le-a cuvântat:
"Fir-aţi voi cai blestemaţi
Să n-aveţi nici gând a sta
Ori de cât îndestula".
Zicând Maria ieşi
Din grajd şi-n cale porni.
Şi merse până află
O peşteră şi intră
Şi în iesle s-a băgat
Pe fân moale s-a culcat,
Ea în ieslea boilor,
Boilor săracilor.
Boii-ncep a rumega
Şi Maria suspina:
"Staţi pe loc nu rumegaţi,
Liniştea mi-o tulburaţi"
Zicând Maria lăcrimând
Către ei duios plângând,
Boii-ndată încetă
Şi grăbiţi o ajută.
"Fir-aţi voi boi fericiţi
Şi de oameni mult iubiţi,
De mine, de Dumnezeu,
Şi de sfântul Fiul meu".
Când fu pe la miez de noapte
Trecu durerile toate
Şi s-a născut Fiul sfânt,
Dumnezeu pe-acest pământ.
Şi cum dânsul s-a născut
Ieslea-n rai s-a prefăcut,
Şi peştera în palat
De un mare împărat.
Mii de flăcări îmi ardeau,
Şi-alte mii se aprindeau,
Mii şi mii de luminele
Străluceau ca nişte stele.
Iar prin iesle flori creştea
Fânu-n flori se prefăcea,
Maria se-nveselea,
Pruncu-n braţe-şi cuprindea,
Foarte mult s-a bucurat
Cum că lumea s-a scăpat.
Astăzi s-a născut Hristos
Să ne fie cu folos
Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
De această bucurie
Şi o nouă veselie.

Oraşul Viflaem

În oraşul Viflaem
Veniţi toţi ca să vedem
Că nouă ni s-a născut
Domnul cel făr' de-nceput

Astăzi şi cel de demult
Şi din proroci fericiţi
O prorocit Isailă,
Că se va naşte Mesia

Dintr-a lui Aluzei neam (/ Elisei)
Şi din roada lui Avraam,
Mântuirea lui Adam.
Pe scaunul lui viclean

Crai, fecioarele cântau
Căci va naşte Pecesta,
[În] ieslea dobitoacelor,
Bucuria maicelor

Culcă-te crai îngeresc,
Culcă-te-n palat ceresc,
Culcă-te pe fân uscat
În scutece înfăşat

Păstorii te-or lăuda,
Îngerii îti vor cânta,
Pe pământ sa fie pace
C-asta Domnului îi place,

Şi-ntre oameni bucurie
Şi o mare veselie,
Şi-ntru mulţi ani viitori,
Şi-ntr-aceste sărbători.

Deschide uşa creştine

Deschide uşa creştine [bis]
Că venim din nou la tine. [bis]
Drumu-i lung şi-am obosit, [bis]
De departe am venit. [bis]

Că la Viflaem am fost,
Unde s-a născut Hristos
Şi-am văzut şi pe-a sa mamă,
Pe care Maria-o cheamă.

Cum umbla din casă-n casă
Ca pe fiul său să nască.
Umbla-n sus şi umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos.

Umbla-n jos şi umbla-n sus
Ca să nască pe Isus.
Roată, roată prin cetate,
Case, hanuri, pline toate.

Mai târziu găsi apoi
Un staul frumos de oi
Şi-acolo pe fân jos
S-a născut Domnul Hristos.

Cete de îngeri coboară
Staulul îl înconjoară.
Îngerii cu flori în mână
Împletesc mândră cunună.

Pe cunună-i scris frumos
Astăzi s-a născut Hristos,
Care cu puterea sa (/ Pe cunună-i scris aşa)
Va împărăţi lumea (/ Că s-a născut Mesia)

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Tuturor cu bucurie
Şi de mare veselie.

Veniţi azi toţi credincioşii

Veniţi azi toţi credincioşii
Să săltăm, să săltăm [bis]
De naşterea lui Hristos
Ne bucurăm [bis]

Căci el azi în Viflaem
S-a născut, s-a născut
După cum au zis prorocii
Mai demult.

În ieslea dobitocească
S-a culcat, s-a culcat,
Ca un prunc mic
În scutece înfăşat.

Îngeri şi păstori cântare
I-au adus, i-au adus
Şi noi sa-i cântăm mărire
Întru cel de sus.

Trei crai de la răsărit
Au venit, au venit
Aur, smirnă şi tămâie
I-au dăruit

Pace şi bună-nvoire
Pe pământ, pe pământ
Căci azi s-a născut în iesle
Domnul sfânt.

Naşterea ta Hristoase (tropar)

Naşterea ta Hristoase
Dumnezeul nostru,
Răsărit al lumii,
Lumina cunoştinţei

Că întru dânsa
Ceia ce slujeau stelelor
De la stea s-au învăţat
Să se închine ţie

Soarelui dreptăţit
Şi să te cunoască pe tine
Răsăritul cel de sus,
Doamne mărire Ţie.

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul [bis]
În cântări răsună,
Îngeri şi oameni [bis]
Cântă împreună.

Refren:
Hristos se naşte,
Domnul coboară,
Îngerii cântă,
Magii îl adoră,
Păstorii-aleargă,
Ieslea o-nconjoară,
Mari minuni se întâmplară

În Viflaim azi
E mare minune
Fecioara curată (/ Fecioara Maria)
Fiu născut în lume (/ Naşte pe Mesia)

Din cer cuvântul
În trup se arată
Noaptea cu lună
Zi se face-ndată

Din răsărit vin
Magi cu bucurie
Cu daruri vestite, (/ Cu drag să închine)
Aur şi tămâie

Hristos se naşte
Veniţi la-nchinare
Cu vesel suflet,
Veselă cântare.

Viflaime, Viflaime

Viflaime, Viflaime
Cum de n-ai primit în tine
Pe Fecioara Maria
Să nască pe Mesia [bis]

N-ai primit tu Viflaime
În casele tale bune,
Să-i dai un pic de sălaş
Celui mai sfânt copilaş.

N-ai ştiut tu Viflaime
Cu câtă dragoste vine
Cea mai sfântă-ntre fecioare,
A Domnului născătoare

Pat moale şi scutece
I-au dăruit vitele,
Lumină i-a oferit
O stea de la răsărit

Peştera cea-ntunecoasă
A fost a Domnului casă
La venirea sa în lume,
Din vina ta Viflaime

În vârful a nouă meri

În vârful a nouă meri,
Dă-i Domnului Doamne
Arde nouă lumânări,
Pică nouă picături
Trei de vin şi trei de mir,
Trei de apă limpejoară
Să-i facă de-o băişoară.
Dar în ea cine se scaldă,
Scaldă bunul Dumnezeu
Se scaldă de Iordăneşte
Cu apă se limpezeşte
Cu sfânt mir se miruieşte
Cu vinul se-mpărtăşeşte.

În cetatea-mpărătească

În cetatea-mpărătească
Florile sunt dalbe
Prins-au rugii să-nflorească
Însă nu e rug în floare
Că-i Preasfântă Născătoare

Lângă Maica-n legănel
Doarme pruncul mititel,
Iar în jurul pruncului
Creşte floarea drumului

Printre rugii înfloriţi
Pare şi spini ascuţiţi (/ Cresc şi spinii ascuţiţi)
Pruncu-n somn se mişcă lin,
I-o ajuns mânuţa-n spini.

Din mânuţă-i pică sânge,
Pruncuşoru-ncepe-a plânge.
Taci cu mama fiul meu,
Că-ti va fi pruncuţ mai greu

Ucenicul cânt te-a vinde
Şi pe cruce te-or întinde
Atunci naşterea de-acum
Îţi va face aspru drum.

(Când sudoarea îţi va curge
Să ne ierţi Isuse dulce)

Fluierul cel păstoresc

Fluierul cel păstoresc
Cântă imn dumnezăiesc,
Cu vers dulce mângăios
Că azi s-a născut Hristos
Iată şi steaua luceşte
Din răsărit preavesteşte
Şi trei regi mânaţio de dor
Lasă ţări în urma lor.
După stea pornesc cu gând
Să găsească prunc sugând
Şi sa-i facă închinare
Pruncului celui sfânt tare
A venit în lume jos
Pentru omul păcătos
Că îngeri şi serafimi
Arhangheli şi heruvimi
Cânta naşterea ta sfântă,
Cerul şi pământul cântă.

Din Raiul cel luminos

Din Raiul cel luminos
A plecat astăzi Hristos
Înconjurat pe îngeraşi
Ca să-şi cate lăcaş

Soare, lună, mii de stele,
Strălucesc mai cu putere
Toate-n lume au săltat
De Domnul când au aflat.

Numai omul păcătos
Le-a făcut toate pe dos
El uşa a încuiat,
Sălaş Domnului n-a dat.

Iara noi astăzi venim,
Oameni buni, să vă vestim
Că astăzi ni s-a născut
Domnul nost' pe-acest pământ.

Sosit-a praznicul iar

Sosit-a praznicul iar
De care ne bucurăm
Că Isus din cer coboară
Să se nască-n Viflaem [bis]

Din Maria, Maica sfântă,
Mama lui Dumnezeu
N-are loc să se-odihnească,
Să nască pe fiul său.

Ea umblă din casă-n casă
Şi nimenea n-o lăsa
Ea bătea din poartă-n poartă,
Până din oraş ieşea

La păstori cum ei sosiră
După ce se odihniră
Cerul frumos strălucea,
De o stea ce răsărea

Ei mergeau pe drum plângând,
Sfântul Iosif şi zicând:
"Eu mai văd departe-n zare
Noi vom merge pe-o cărare"

Steaua de la răsărit
Se duce spre asfinţit
Să le-arate la magi locul
Unde s-a născut Hristosul

Să se bucure oricine
De naşterea lui Hristos
Că ne-a scos din focul veşnic
Dupa cum proroci-au spus

Să se roage lumea-ntreagă
Împăratului ceresc
Să trimită pacea sfântă
La tot neamul omenesc

Scapă Doamne cu tărie
Pe toţi cari se roagă ţie
Iar praznicul luminat
Cari cu drag l-am aşteptat

Noi dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţi noroc
De naşterea lui Hristos

Doamne a tale cuvinte

Doamne a tale cuvinte
Care s-au scris mai-nainte
S-au împlinit precum se ştie
Moise la cartea întâie
O minune

De la răsărit răsare
O stea cu lumină mare,
Razele îşi răspândeşte
Pe crai îi povăţuieşte
O minune

Steaua magilor vesteşte
Viflaemul îi primeşte
Şi din prorocie rară
Pe Mesia îl aflară
O minune

Toată legea creştinească

Toată legea creştinească
Astăzi să se veselească
Că stea mare s-a ivit
Sus la sfântul răsărit
Şi străluce cu tărie
Vestind mare bucurie,
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său
Să se nască-n Viflaem
Precum prorociri avem
Şi să facă o mântuire
De la veşnica perire
Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu celălalţi cu toţii,
Următori ai lumii, nepoţii
Legea sfânt-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întuneric foarte
Şi-n părţile luminate
Precum şi la miazănoapte
Că s-a născut pe pământ
Astăzi Mesia cel sfânt.
Ei au alergat să vadă
De ce e atâta rază
Şi l-au aflat înfăşat
Pruncul în iesle culcat,
Iar Fecioara lăudată
Lângă el sta suparată
Căci în Viflaem oraş
Nu şi-o căpătat sălaş.
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos pe pământ.
Irod, marele-mpărat
Auzind s-a supărat,
Din vorba celor trei crai
S-a făcut un mare vai
El toţi pruncii i-a tăiat
Câţi imprejur au aflat.
Găndită cu tiranie
Fiind mare la mânie
Gândită fară folos
Să taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat,
Tatăl sfânt l-a apărat
Căci un înger i-a trimis
De-a spus lui Iosif in vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre fiul lui Dumnezeu
Si-a zis către Maria
De s-a dus în Iudeia.
Până la Egipt s-aud dus
Cu dulcele prunc Isus.
Şi-a scăpat de moarte grea
Pe care Irod făcea.
Noi dorim ca să vă fie
La mulţi ani cu bucurie
La mulţi ani s-aveţi noroc
De naşterea lui Hristos.

Ce-aţi văzut păstori

Ce-aţi văzut păstori,
Sculaţi până-n zori?
Am văzut pe nou născut
Prunc Isus din cer venitul
Fiu Dumnezăiesc

Ce palat eria (/ avea)
Unde Domnul sta?
Peşteră săracă rece
Peşteră de dobitoace
Palatul era

Ce avea de-aşternut
Micul nou născut?
Ieslea îi era culcuşul
Fân şi paie aşternutul
Micului Isus

Cine sta cu el,
Domnul mititel?
Sta Maria maica sfânta,
Sta Iosif cu faţa blândă
Sta şi se-nchina

Cine îi cânta,
Cine-l preamărea?
Îngerii din cer veniră
Vesele cântări doiniră
Pruncului Isus (/ Micului stăpân)

În Betleem colo jos

În Betleem colo jos
Cerul arde luminos
Preacurata naşte astăzi
Pe Hristos

Naşte-n ieslea boilor
Pe-mpăratul tuturor,
Preacurata stă şi plânge
Încetişor.

N-are scutec de-nfăşat
Nici hăinuţe de-mbrăcat
Preacurata pentru pruncul
De-mpărat

Nu mai plânge Doamna mea
Pruncul mic l-am înfăşa,
Pentru fiul tău Hristos,
Mesia cel luminos.

Ia sculaţi voi gazde mari

Ia sculaţi voi gazde mari
Ca vă vin colindători
Noaptea pe la cântători,
Nu vă vin cu nici un rău,
Ci v-aduc pe Dumnezeu,
Dumnezeu cel mititel,
Mititel şi-nfăşăţel
De la uşe pân' la masă
Faşa-i dablă de mătasă
Cu scufie de bumbac
Moale să-i fie la cap
Busuioc verde pe masă
Rămâi gazdă sănătoasă
La mulţi ani cu sănătate
Să vă dea Domnul de toate.

Astăzi am văzut minune

Astăzi am văzut minune
Ceea ce îngerii îi spune
Astăzi toate s-au-mplinit
Câte s-au prorocit
Mărire

Despre Mesia Hristos
S-amplinit foarte frumos
Unde este-acum un om
Precum a fost Solomon
Mărire

Să-i cântăm aleluia
Din cântarea aceluia
Astăzi să-i cântăm şi noi
Din fluier şi din Cimpoi
Mărire

Din Achim şi din Maria
Să se-mplineacă taina,
Taina cea din veci ascunsă
Şi de îngeri neştiută
Mărire

Să trecem în Palestina
Că acolo a venit lumina
Să trecem la Viflaem
Noi minunea să vedem
Mărire

Mărire
Ţie în vecie
Domnul preamărit să fie
De-acum până-n vecie.

Seara crăciunului nost'

Seara crăciunului nost'
Mare bucurie-o fost
Si-a fost bucurie-n lume
De-aşa mare minune [bis]

Iosif cu sfânta Maria
Pornit-au călătoria
Şi-au ajuns într-un oraş
Şi-au cerut puţin sălaş

Să îi lase să se culce
Noaptea-n drum să nu-i apuce
Iar oamenii din cetate
I-au răspuns cu răutate.

Du-te, du-te şi ne lasă
Că n-ai loc la noi în casă.
Atunci Preasfânta Fecioară
Ieşi din oraş afară.

Şi-au ajuns la cei săraci
La un grajd cu nişte vaci
Sosi vremea la Maria
Ca să nască pe Mesia.

Şi-a născut un prunc frumos
Şi-l numea Isus Hristos
Care cu puterea sa
Va înţelepţi lumea

Lerui ler

Sus pe cerul înstelat
Mândră stea s-a arătat
Şi cu flori de măr în mână
Se coboară peste stână
Lerui ler

Într-un grajd sărac de lemn
Din cetatea Betleem
Într-o iesle-n rece scut
Domnul lumii s-a născut
Lerui ler

Celui care-adus lumină
Şi peste acest pământ
Pace de la Domnul Sfânt
Laudând pe cel din cer
Lerui ler

Iar de către răsărit
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia de se-nchină,
Steaua Domnului lumină
Lerui ler

Pe cărarea câmpului

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Florile îi râd frumos
Îngerul cântă duios

Soarele o încunună
I se pleacă mândra lună
Păsărele i se-nchină
Cărarea-i numai lumină

Domnul din cer o priveşte
Şi cu drag îi zâmbeşte
Vino Eva de priveşte,
Tu Adame dănţuieşte

Că blestemul s-a sfârşit
Blândeţea l-a biruit
Fiul Tatălui iubit
Maicii sfinte dăruit

Cu-a lui dulce găndurat
Bucurie-a-nrâurat
Eva nu te tângui,
Paradisul nu-l jeli

Pe cărarea câmpului
Merge Maica Domnului,
Înspre poarta cerului,
Suie scara Raiului.

Coborât-a, coborât

Coborât-a, coborât
Ziurel de ziuă
Îngerul Domnului sfânt
La păstori în Viflaem
Aproape de Rusalem.
Păstorii l-au întrebat
Ce veste aduci în sat:
"Veste bună voi vesti
De voi toţi veţi veseli.
Pe la cântători târziu
Maica Sfânt-a născut fiu,
L-a născut pe fân scat
Şi al lumii împărat"

Copile cu ochi senini

Copile cu ochi senini,
Tu iarăsi vii printre străini,
În peşteră de paie reci
Tu capul iarăsi ţi-l apleci.

Copilule cu ochi senini,
Tu iarăşi vii prinre străini,
Copilule cu suflet blând
Tu vii şi azi ca orişicând

De mii de ori, copil sărman
Tu vii în lume an de an
Dar totuşi tu copile blând
Tu vii şi azi ca orişicând

Demult, cu suflet plin de dor,
Te-ai coborât de mila lor
În ieslea rece te-ai culcat
Şi nimeni nu te-a legănat

Şi neştiind nu te-au primit
Iar tu cu suflet plin de dor
Ai plâns mereu de mila lor.
La mii de uşi ai aşteptat

Dar nimeni nu s-a îndurat
Copil cu lacrimi pe obraz,
Cu bine răul să-l plăteşti
Să rabzi, să ierţi şi să iubeşti.

Să te jertfeşti de mila lor,
Copil cu suflet plin de dor
Copilule, sărman copil,
Curat ca roua din april.

De câtă vreme tu petreci
La uşa inimilor reci,
Dar câţi ţi-or mai descuia azi
Copil cu lacrimi pe obraji.

Măruţ mărgăritar

Noi umblăm să colindăm,
Măruţ mărgăritar
Când creştinii nu-s acasă
C-au plecat la vânătoare
Să vâneze căprioare.

Căprioare n-au vânat,
C-au vânat un iepuraş,
Să facă din pielea lui
Veştmânt frumos Domnului

Dormi în pace copil sfânt

Dormi, dormi, dormi copile sfânt
Mii de heruvimi şi de serafimi
Te slăvesc în cor
Copil mângâietor

Dormi, dormi, dormi copile sfânt
Îngeri zboară spre cer cântând,
Şi ruga lor se-nalţă lin
Spre-a lui Dumnezeu lăcaş divin.

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua-au călătorit
Şi-au mers, după cum cetim,
Până la Ierusalim

Acolo dac-au ajuns
Steaua-n nori li s-a ascuns,
Prin oraş ei au căutat
Şi pe toţi au întrebat

"Unde s-a născut", zicând,
"Un crai mare de curând?
Ca să mergem să-l vedem
Şi lui să ne închinăm"

Iară Irod împărat
Auzind s-a tulburat,
Pe crai la el i-a chemat
Şi în taină i-a întrebat

Zicând: "Mergeţi de aflaţi
Şi venind mă înştiinţaţi
Să merg să mă-nchin şi eu
Ca unuia Dumnezeu"

Craii dacă au plecat
Steaua iar s-a arătat
Şi-au mers, până a stătut
Unde Hristos s-a născut.

Cu daruri s-au închinat
Şi cu toţi s-au bucurat
Iar 'napoi dac-au purces
Pe altă cale au mers.

Irod rău s-a necăjit,
Oaste mare a pornit
Şi-n Viflaem a intrat
Pe toţi pruncii i-a tăiat

De la doi ani mai în jos,
Să-l taie şi pe Hristos.
Pe Hristos nu l-a tăiat
Domnul sfânt l-a apărat.

Praznic luminos

Praznic luminos,
Strălucit, frumos,
Astăzi ne-a sosit
Şi ne-a-nveselit
Că Mântuitorul
Şi izbăvitorul
În trup a venit

Raiul cel închis
Azi iar s-a deschis,
Şarpelui cumplit
Capul s-a zdrobit
Şi strămoşii iară
Prin sfânta Fecioară
Iar s-au înnoit

Îngerii cântau,
Păstorii fluierau
Magii se-nchinau,
Toţi se bucurau.
Dar Irod era
Că se tulbura
De naşterea sa.

El îl căuta
Voind morţii-al da,
Dar pruncul Isus
Din ţară s-a dus,
Fie lăudat,
Binecuvântat
În veacuri. Amin.

Mântuire ne-a sosit.

Mântuire ne-a sosit
De la Domnul cel preasfânt
Nouă, poporulu său,
De la Domnul Dumnezeu,
Că Fiul dumnezeiesc
Al Tatălui ceresc
S-a născut azi din Fecioară
Voind pentru noi să moară
Ca prin sfânt sângele lui
Să ne facă fiii lui,
Să-i cântăm cu umilintă
Cântarea de biruintă,
Aleluia, aleluia, aleluia,
Lui Dumnezeu unuia.

Coroană de trandafiri

Cetiniţa, cetioară dragă,
Cetiniţă, cetioară dragă.

Cine coasă la fereastră
O coroană prea frumoasa?
Este maica lui Hristos,
Mesia, chip luminos.

Coroană de îngeraş
Pentru Isus copilaş,
Coroană de trandafiri,
Ce aveau să fie spini.

Vai tu, maică, nici visezi
Cum o să te întristezi.
Coroană de trandafiri
Va fi numai pătimiri

Cetiniţa, cetioară dragă,
Cetiniţă, cetioară dragă.

Sub cel roşu răsărit

Sub cel roşu răsărit,
Lui Hristos Domnului nost'
Este-un măr mândru-nflorit

Cu crengile la pământ,
Unde-i Domnul adormit

Vine-un pâlc de porumbei,
Cu glasuri de îngerei

Ei pe lângă măr zburară
Şi Domnului cuvântară:

"Scoală, Doamne, nu dormi
Că nu-i vrme de dormit,

Că de când ai adormit
Lumea rău s-a păgânit"

Domnul cum îi auzea
El pe dată se scula,

Cădăruşa-n mână lua
Şi-un stâlpar de busuioc

Lumea, ţara colinda,
Pe copii îi boteza

Pe tineri îi cununa,
Pe bătrâni încreştina.

O, ce veste minunată

O ce veste minunată
În Viflăem ni s-arată
Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput
Cum au spus prorocii.
Că la Viflăem, Maria,
Săvârşind călătoria,
Într-un mic sălaş,
Lâng-acel oraş
A născut pe Hristos
Pe Fiul în al său nume
Tatăl l-a trimis în lume
Să se nască
Şi să crească,
Să ne mântuiască.

În oraşul Viflăem

În oraşul Viflăem
Veniţi toţi ca să vedem
Că astăzi ni s-a născut

Domnul cel făr' de-nceput
Şi astăzi s-a împlinit
Pre cum a fost prorocit

Că se va naşte Hristos,
Mesia, chip luminos,
Din fecioara Maria.

Trei crai de la răsărit
La-nchinare au venit,
Daruri scumpe aducând.

Şi cu îngerii cântând:
"Mărire lui Dumnezeu,
Lui Hristos, fiului său".

Colo sus şi mai în sus

Colo sus şi mai în sus
O, Domnului
Sus la poarta raiului,
Suntu-ţi, Doamne, mese-ntinse,
Mese-ntinse şi subscrise.
Dar la masă cine şade?
Şade Domnul Dumnezeu
Cu preasfântul Fiul Său
Şi cu Mihail, Gavrilă
Şi cu Ioane, sfinte Ioane
Şi cu sfinte Niculaie
Chinuit şi gârbovit
C-aşa intră Iuda-n rai.
Sus la poarta Raiului,
Scaunul judeţului,
Şuştariul botezului.
Ei în iad când le-au băgat
Şi raiul s-a-ntunecat
Şi iadul s-a luminat.
Sus lumina raiului,
Scaunul judeţului
Şuştariul botezului.
Ei în rai când l-au băgat
Şi iadul s-a-ntunecat
Şi raiul s-a luminat.
Noi umblăm şi colindăm
La bun gazdă să închinăm,
Închinăm de sănătate
De Crăciun să-şi aibă parte

Ce sară-i astă sară

Ce sară-i d'aiastă sară
Domnului Doamne
Da' îi sara de ajun
Înspre ziua de Crăciun
Când Hristos Domnul cel sfântu'
A venit pe-acest pamântu
În paiele grâului,
În florile fânului.

Dăliana

Pleacă Leana la fântână,
Dăliana-i fată dalbă
Cu două cârcege-n mână.
Găsi apa tulburată,
De voinici înconjurată.
"Voi voinici, voi vânători,
Ce cătaţi aicea-n zori?"
"Noi pe tine te căutăm
Şi cu drag îţi închinăm"
La mulţi ani cu sănătate
Să aveţi parte de toate.

Doamne, ler Domnului Doamne

Doamne, ler Domnului Doamne
Ia ieşiţi boieri afară
Doamne, ler Domnului Doamne
De vedeţi ce să coboară.
Să scoboară două flori,
Da' nu-s flori că-s frăţiori,
Da' îi Ion şi Văsălie,
Să întorc de la robie.
Maică-sa când îi vedea
Caii-n grajd ea îi băga
Vin roşu să be` le da.

Ziurel de ziuă

La toată casa-i lumină,
Ziurel de ziuă
La tot omu-i masa plină.
Cine şade-n astă casă,
Şad români de viţ-aleasă.
Şi la anu' om veni
Numa' sănătoşi de-om fi,
Şi la anu' om veni
Numa' dacă ni-ţi pofti.

Hoi, da lerui

Adă maică cea cheiţă
Hoi, da lerui, Doamne, lerui şi cu
Să deschid eu cea lădiţă
Să iau poale şi cătrinţă
Şi ia din două iţă,
Cioarecii din pânză albă,
Caiera şi salba dalbă
Şi sa-mi iau şi cuşmă mare
Să mă-mpodobesc cu iale.

Sculaţi plugari

Sculaţi plugari nu mai dormiţi
Hai lerui ler
Vremea e să vă gătiţi [bis]
Casa să vă măturaţi
Şi masa să vă-ncărcaţi.
Noi umblăm şi colindăm
Şi pe Domnul lăudăm
Din seara ajunului
Până-n cea-a Crăciunului.
Nu vă fie cu bănat
C-am venit la colindat,
Să fie cu mulţumire
C-am ajuns aceste zile.

Toată ceata

Toată ceata creştinească
Astăzi să se veselească
C-o stea mare s-a ivit
Sus, la mândrul răsărit.

Şi strălucea cu tărie
Vestind marea bucurie.
Că veşnicul Dumnezeu
A trimis pe fiul său

Să se nască-n Viflaem
Precum prorocit avem
Şi sa-i facă mântuire
De la veşnica pieire.

Lui Adam celui căzut
Cu tot neamul de demult
Şi cu-a Lui celui cel sfânt
Următori a lui nepoţi.

Mântuirea se vesteşte
Precum steaua străluceşte,
Sus la sfântul răsărit
Sfânta lege s-a ivit.

Legea sfântă-a Domnului,
Mântuirea omului.
La apus şi miazănoapte
Era întunerec foarte

Iar la răsărit lumina
Sfânta lege, rădăcina,
Sădită de Dumnezeu
Prin cel iubit fiul său.

Astăzi Mesia cel sfânt
S-a născut jos, pe pământ
Şi asta ne-a dovedit
Trei crai de la răsărit.

Aur, smirnă şi tămâie
S-au adus cu bucurie
Şi cu smirnă s-a-nchinat
Cerescului împărat.

Păstorii ţin mărturie
C-au văzut ce va să fie
Şi-aleargă ca să vază
Ce s-arată atâta rază.

Şi-l aflară înfăşat,
Pruncu-n iesle îi culcat,
Iar Maica sa preacurată
Lângă El stă supărată

Căci în Viflaem oraş
Nu şi-a căpătat sălaş
Şi-a născut pe fiul sfânt
În iesle, jos, pe pământ

Irod marele-mpărat
Foarte rău s-a supărat
De vorba celor trei crai,
S-a făcut un mare vai.

Dar şi Iuda cel viclean
S-a făcut mare duşman
Vrând pe Hristos, fiul sfânt
Să-l piardă de pe pământ.

Pe toţi pruncii i-a tăiat
Ce împrejur a aflat,
Dar Tatăl sfânt minunat
Pe Hristos l-a apărat

Căci un înger a trimis
De-a spus lui Iosif în vis
De-a lui Irod cuget rău
Spre Fiul lui Dumnezeu.

Şi de-acum prin vecie
Mila Domnului să fie
Tuturor de-o bucurie
Şi de-o mare veselie

Trei crai de la răsărit

Trei crai de la răsărit
Cu steaua, căci...

Când în cale-şi purcedeau
Steaua lor li...

Ce le-a fost lor de-o-ntrebare,
De-o naştere..

Unde ştiţi că s-a născut
Un crai tânăr...

S-a văzut la răsărit,
După dânsa...

Iarăşi Irod împărat
Foarte rău s-a...

În sa cuşcă i-a chemat (/ Cu paloşul i-a tăiat)
Mulţi coconi mici...

Patrusprăzece de mii
De doi aniu...

Nu e casă fără plângere,
Maichii fără...

Glas în Roma s-auziră,
Ţipete şi...

O naştere fericită
Fost-a lumii...

De-am ajuns aşa domnie
Şi-am scăpat de...

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului...

Tuturor de-o bucurie
Şi de-o mare veselie.

Pogorât-a, pogorât

Pogorât-a, pogorât
La mulţi ani cu bine
Dumnezeu pe-acest pământ,
În mijlocul satului
La casa bogatului

"Bună sara, om bogat.
Gata-i cina de cinat?"
"Gata-i, gata, nu-i de voi,
Că-i de oameni mai ca noi" (/ Că îi de boieri ca noi)

Dumnezeu s-o mâniat
Şi de-acolo o plecat
La marginea satului
La casa săracului.

"Bună sara, om sărac,
Gata-i cina de cinat?"
"Gata-i, gata, -i puţinea
Pofteşte şi dumneata la ea"

Dumnezeu s-o bucurat
La masă s-o aşezat

Din care pâine tăia
Domnul la loc o creştea,
Din care pahar bea,
Domnul la loc îl umplea

Şi-aşa o lăsat Dumnezeu
Să colind tot neamul meu,
Şi-aşa o lăsat Precesta
Să colind toată lumea.

Înaintea cestor curţi

Înaintea cestor curţi
Sunt tri rânduri de pomuţi.
Şi-naintea pomilor
Şade Doamna curţilor
C-un pahar galbăn în mână,
Tăt închină şi suschină.
Pă toarta păharului
Scrisă-i raza soarelui,
Pă fundu' păharului
Scrisu-i spicul grâului,
De unde ţâne cu mâna
Scrisă-i luna şi lumina.

Coborât-o coborât

Coborât-o coborât
În sara de Crăciun
Domnu' Isus pă pământ
Sara de Crăciun frumos
Să vadă la fiecare
Care ce credinţă are.
Dumnezău o văzut bine
Că credinţă n-are nime'.
Nu-i la mic şi nu-i la mare,
Nu-i la-ntreaga adunare.
Vai fraţilor, vai de voi,
De voi trimite-un război,
Atunci vi-ţi aduce-aminte
Că şi-n ceri este-un părinte.
Un părinte răbdător[i],
V-o dat sfinte sărbători,
Un părinte sfânt şi bun
Că v-o dat sfântu' Crăciun.

Colinda păstorilor

Io am douăzeci de oi [bis]
Şi i-oi duce Lui, mei doi [bis]

Iaca şi io am vreo zece
Şi i-oi duce şi-un berbece

Şi io că-s mai ţighinaş
I-oi duce şi vreo tri caşi

Că aşa ni-i rânduiala
Să ne plătim zeciuiala

Că aşa ni-i scris în lege
Să plătim un an din zece

Doamne, Împărate sfinte,
Primeşte şi-a noastră cinste

Primeşte-o şi de la noi
Că suntem păstori de oi.

Astăzi se vesteşte

Astăzi se vesteşte
Şi se preamăreşte
Zi veselitoare
Lumii de sub soare

Astăzi s-a născut
Cel făr' de-nceput,
Domnu' Iisus Hristos,
Fiul cel Frumos

Dintr-o fecioriţă
Plină de credânţă
La noi a venit
Şi s-a oferit

Ca să ne sloboază
Strălucită rază
Din poarta cea mare
Fără desfătare

Florile dalbe

Scoală gazdă din pătuţ
Florile dalbe
Şi ne dă un colăcuţ
Că mămuca n-o făcut
Sâtă rară n-o avut

Pe când sât-o căpătat
Covata i s-o crepat.
L-o sfădit mama pe tata
Di ce s-o crepat covata.

Când covata o lipchit
Cuptioru' ni s-o urnit,
Când cuptioru' l-o tocmit
Anul Nou o şi vinit.

S-a născut Domnul

Auzit-am, auzit
Că s-a născut Domnul sfânt
În ieslea boilor
În turişul oilor

În paiele grâului,
În ogrinjii fânului,
Şi la apa lui Iordan
Tot pe drum de măghiran

Acolo s-a botezat
De Ioan cel preacurat,
Frumos nume i-au aflat,
Isus Hristos împărat.

Ziurel de ziuă

La poartă la Ţarigrad
Ziurel de ziuă
Şade-un fecior de-mpărat

Cu paruţu' retezat
În cârjuţă rezemat

Unde s-a născut Hristos,
Mesia, chip luminos

Sus în deal la Galileu,
Lăcaşul lui Dumnezeu,

Mititel înfăşeţel,
În scutec de bumbăcel.

Gazde mari nu mai dormiţi

Gazde mari nu mai dormiţi
Lilioară trandafir
Că nu-i vreme de dormit,

Da-i vreme de colindat
Şi cocoşii au cântat

Da-i vreme de-mpodobit
Şi Crăciunul a sosit

Domnuleţ şi domn din cer

Mare-i seara de-astă seara
Domnuleţ şi Domn din cer
Şi nu-i seara de-astă seara
Ci e seara lui Crăciun,
Lui Crăciun celui bătrân

Când s-a născut Fiul sfânt,
Fiul sfânt pe-acest pământ.
Fiul plânge, stare n-are,
Pe braţele mamei sale.

Noi umblăm şi colindăm
Cestor feţe le-nchinăm.
Ne-nchinăm cu sănătate
Tot de bine s-aveţi parte

Hristos să vă dea de toate,
Viaţă lungă, sănătate.

Sus boieri

Sus boieri, nu mai dormiţi
O lerui, Doamne
Vremea e să vă gătiţi,
Casa să v-o măturaţi,
Masa să v-o încărcaţi

Nu dormiţi în astă seara,
Ci şedeţi la privecheală,
S-aşteptăm pe Domnul sfânt
Ca să vie pe pământ

Că e Fiul Cerului
Şi Domnul pământului,
Cruce-n casă, cruce-n masă,
Rămâi gazdă sănătoasă

Zoriori de ziuă

Sculaţi, sculaţi, boieri mari
Zoriori de ziuă
Sculaţi voi, români plugari

Că vă vin colindători
Noaptea pân' la cântători

Şi v-aduc pe Dumnezeu
Să vă mântuie de rău

Dumnezeu adevărat,
Soare-n raze luminat

Şi vă spun să ne trăiţi
Întru mulţi ani fericiţi

Jur în jur de-această masă

Jur în jur de-această masă
Este-o masă de mătasă
Oi, lerui Doamne
Dar la masă cine şade

Şade Domnul Dumnezeu
Cu doi sfinţi în jurul său
Oi, lerui Doamne
Al doilea colţ de masă

Şade Pătru, sfânt Sânpetru
Ş-al treilea colţ de masă
Şade Ion, Sântion

Ş-al patrulea colţ de masă
Şade şi jupânul gazdă
Tot închină c-un pahar

C-un pahar galbin de ceară.
Din fundu' paharului
Strigă spicul grâului

"Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-o-mbogăţesc"
Din creasta paharului

Strigă viţa vinului
"Io pe unde mă ivesc
Toată lumea-o-nveselesc"

Din toarta paharului
Strigă floarea soarelui
"Io pe unde mă rodesc

Toată lumea-o-ncălzesc"
Din buza paharului
Strigă floarea mirului

"Io pe unde mă rodesc
Toată lumea-ncreştinesc"
Rămâi gazdă sănătoasă

Ca colinda de frumoasă,
Tu găzdoaie, vesel, bun
C-ai ajuns sfântul Crăciun

Colo-n deal

Colo-n deal, după deal
Florile dalbe
Răsărit-a sfântul soare,
Şi acela nu-i sfânt soare
Da-i o monăstire mare.
Nouă uşi, nouă altare.
Da' într-însa cine şade?
Măicuţa cu fiu în braţe.
Taci fiule, nu mai plânge
Că eu ştiu ce ţi-oi da ţie,
Nouă stele-ncornorate
Cu topoare-nconjurate,
Două mere roşioare,
Cheiţele raiului,
Scaunul judeţului,
Lumina botezului
La Ispas
Un boţ de caş,
Pe părete păun verde,
Pe portiţă rânduniţă

Colinda oilor

Este-un câmpuţ lung şi lat
Colindă-m, dalbă colindă
De oiţe-nconjurat.
La oiţe cine şede?
Tot Ionu - săn' Ionu
Cu brâu roşu-nţintelat,
Cu fluier înferecat
Şi pe-atâta de-sflorat,
Cu băltag încolţurat
Şi suman îmbăierat.
Când cu fluieru i-i zâce
Turma tătă i să strânge,
Când cu fluieraşu tace
Tătă turma i se-ntoarce.
Colindiţa nu-i mai multă,
Să trăia cine-o ascultă.
Colinduţa-i atâta,
Cine-ascultă să trăia.

Noi umblăm a colinda

Noi umblăm a colinda
De-l-o casă la alta
Să ne căpătăm ceva
Care cu ce s-a-ndura
Şiun cocuţ ar avea loc
Ca să-ţi căutam de noroc.
Că-s aici câşlegile
Să mărită fetele,
Şi feciorii să însor,
Veste bună tuturor.

Doi oameni bogaţi

Doi oameni bogaţi,
Domnului nostru
Precum s-au rugat
Dumnezeu le-a dat
Masă, ceastă masă
În mijloc de casă
Şi-n mijloc de masă
Măru-i înflorit
Cu mere de-argint.
Doi îngeri din ceri
Jos se cobora,
Mere culegea,
Şi-n rai le ducea
Şi le împărţea.

Domn din ceriu

De când Domnu' s-a născut
Domn din ceriu
Şi pământu' l-a făcut
El bine l-a priponit
De patru stâlpi de-argint.
Şi cerul l-a-mpodobit
Tot cu stele mărunţele
Şi cu luna printre ele,
Cu soarele strălucind
Tot pământul luminând,
Pe oameni înveselind.
Fire-ai gazdă sănătoasă,
Sănătoasă, veseloasă,
Cumu-i colinda frumoasă.

Ciuta ciutelor

Printre meri şi printre peri
Plimbă-mi-se mari boieri,
Mari boieri cu cai bălţaţi
Cu călţuni împintenaţi,
Cai cu frâne de argint,
Cu poclăzi până-n pământ,
Plimbă-se, alintă-se,
Între ei intreabă-se:
Unde-i ciuta ciutelor,
Frumoasa frumoaselor,
Rumeneala zorilor,
Podoaba crăieselor?
Cu arcu' să o vână,
Cu cununi s-o-ncununăm,
Cununii de cununie
Lui Vodă dalbă soţie.

Cerurile s-o grăit

Cerurile s-o grăit [bis]
Din apus la răsărit [bis]

Un prunc mic o izvodit
Şi pă pământ o zânit

Din urât făcut frumos
Şi curat din păcătos

Coborât-a cerul jos
Într-un cuvânt luminos

Şi pe noi ne-o rădicat
De-a dreapta ne-o aşăzat

Înc-o dată lăudat
Fie binecuvântat

Se luară măicuţa

Se luară măicuţa [bis]
Tăt pă râu, pă râu în jos
Şi si-o pus fiuţu' jos

Să să spele pă obraz.
Până maica s-o spălat
Fiul la cer s-o-nălţat

Tăt în cer printre îngeri
Tăt în surle şi-n cântări

Îngerii lui Dumnezău
N-aţi văzut fiuţul meu

Noi poate că l-am văzut
Bine nu l-am cunoscut

Mititel înfăşăţel
În scutec de bumbăcel
Strălucea haina pe el

La cea casă colo-n vale

La cea casă colo-n vale [bis]
Măi Crăciune, măi

Fac fetele şezătoare

Tăte torc, tăte-nşirează
Numa' una lăcrimează

Fata mamii di ce plângi?

Da' cum focu' nu m-oi plânge

M-o cerut fecior de crai
N-ai vrut mamă să mă dai

O fată la-mpărătie
Vede haine ş-avuţie

O fată la-mpărăteasă
Vede haine de mătasă

La curte la Ţiligrad

La curte la Ţiligrad
Ziurel de ziua
Este-un fecior de-mpărat
Tot roagă pă maică-sa
Să-i deie pă soru-sa
Dragul mamii, eu ţi-oi da
Când mie face-mi-i
Pod de-aramă păstă vamă,
Pod de-argint păstă pământ.
El acele le-o cătat,
Şi-n biseric-o intrat.
Biseric-o tremurat
Icoanele-o lăcrimat.
Iconiţa Precestii
Din fundu' bisericii,
Ea din grai aşa grăie
"Nu eşti popă cu dreptate
Să cununi soră cu frate
Sus îi Dumnezău, te-a bate"

În noaptea asta s-a născut

În noaptea asta s-a născut
În peşteră străină
Acel prin care-am cunoscut
A cerului lumină [bis]

În noaptea asta cor ceresc
Cântări alese cântă
Pe Dumnezeu îl preamăresc
Cu bucurie sfântă

Ai milă Doamne de acei
Ce zac acum departe
Căci daca nu te-nduri de ei
Se pierd pe veci în noapte

Primeşte sfintele cântări
Ce-aducem azi spre tine
Ce se-ntrupează între noi
Şi-aduce mântuire

Fiică dalbă de-mpărat

Fiică dalbă de-mpărat
Lumnioară, ochii-s negri
Dimineaţă s-o sculat

Faţa dalbă şi-o spălat
La fântân-o alergat

La fântână la făjet
Unde curge apa-ncet

Şi-mprejur p-ângă fântână
Sunt feciori de-a ei măsură

Ea-n fântână s-o-aplecat
Junii la ea s-o ţâpat

Inelu' i l-o luat
Inelu' i l-o luat

Adă june inelu'
Putrăzâu-ai ca măru'

Rujini-ai ca ghieru'
Rujini-ai ca ghieru'

Ca ghieruţu plugului
În postul Crăciunului.

Aseară pe înserate

Aseară pe înserate
Fecioara Maria,
Din Viflaem cetate
Călătorind sosea.

Fiind prea obosită
Sălaşul îşi căuta,
Şi-n Viflaemul mare
Nimenea n-o lăsa.

Atunci sfânta Fecioară
Din Viflaem ieşea,
Şîn câmp într-o poiată
Fecioar-atunci intră (/ Acolo s-a aşezat)

Şi în ieslea boilor, (/ Şi între dobitoace)
Boilor, săracilor, (/ Pe fânul cel uscat)
Pe fân, cu chin Maria (/ Născu Preacurata)
A născut pe Mesia (/ Un mare împărat)

Se-aude-un glas spre seară
Al clopotelor cânt
Căci vine, vine iară
Isus pe-acest pământ.

El vine-n haină albă,
De îngeraş purtat
Să spele lumea toată
De rău şi de păcat

De-atunci în orice casă
S-aud colindători,
Colinda lor duioasă
Răsună până-n zori [bis]

de cand zic ma duc, ma duc...

2009-03-30T12:47:00.007+02:00

aseara vantul batea

2009-03-16T23:12:00.010+01:00

cine-o zis dorului dor

2009-03-16T16:42:00.018+01:00

Civilizatia si cultura romaneasca (o civilizatie preponderent pastorala) isi demonstreaza caracterul sau unitar, din Nordul Tarii (Maramures) pana dincolo de Sudul Dunarii (la aromanii din Balcani). Un veritabil "Pateric Mioritic" din care reiese nobletea neamului nostru romanesc."Horile" lui Grigore Lese - artistul si taranul originar din Tara Lapusului, in prezent singurul interpret din Romania care promoveaza doina - sunt unice; asa cum unici in lume - fara echivalenta in cultura altor popoare - sunt termenii specific romanesti "colinda", "doina" si "dorul". Ascultand aceste hori sunt convins ca veti avea o adevarata revelatie.

Grigore Lese

"...Nu am fost un adept al imprimărilor şi cred că nu orice muzică suportă înregistrarea. De ce? Muzica ţărănească din vatra satului este în general o muzică interiorizată, unde măiestria îmbinării elementelor tradiţionale, gradul de trăire emoţională, talentul şi sensibilitatea executantului, exteriorizarea sinceră, spontană a stărilor sufleteşti sînt esenţiale. Nu îmi place să fiu înregistrat/ filmat atunci cînd horesc. Prefer ca emoţia să rămînă în sufletul celor prezenţi, iar cîntecul să moară acolo, pentru a putea renaşte mai puternic la următorul concert. De altfel, nu cred că din punct de vedere tehnic s-a atins o asemenea performanţă încît să-mi poată fi citit sufletul. Acum 25 de ani cîntam într-un fel, acum 10 ani altfel, mîine Dumnezeu ştie ce va mai fi. Întotdeauna am o altă stare, o altă trăire, dar încerc de fiecare dată să spun o poveste adevărată despre viaţa mea, despre dor şi dragoste, despre refugieri şi război, despre pragurile importante din viaţa omului: naştere, nuntă, cătănie, moarte. Prin voce încerc să recreez imaginea comunităţii ţărăneşti din universul mărginit de hotarele satului, ce trăieşte încă cu rădăcinile în mit..."

lioara, lioara

2009-03-16T01:50:00.017+01:00

M-am născut în localitatea Şicula, judeţul Arad, în familia Bîr, ţărani cu o anumită stare, gospodari, care sfinţeau locul prin credinţă, hărnicie, prin armonia familială, prin unitatea întregii familii în faţa sorţii. Toate problemele ce se iveau erau discutate cu toţii împreună şi parcă aşa, se rezolvau mai uşor. Mai am o „soruţă”, Veronica, o ţărăncuţă care a rămas de veghe „la moşia”care ne-a rămas de la părinţii.

- De la cine ai moştenit vocea asta atât de frumoasă ?

- Tatăl meu avea un glas splendid şi era cunoscut ca şi cântăreţ în toată zona. Şi mama cânta frumos, dar cred că am moştenit de la tata calităţile sale muzicale. Am făcut şcoala la noi în sat şi am început să cânt la serbările noastre. De pe atunci m-am acomodat cu publicul, cu scena. Am îndrăgit muzica populară şi ascultam cu drag emisiunea radio „La cererea ascultătorilor”. Când am ajuns prin clasa a V-a, mi-am făcut şi eu un „post de radio”, într-un copac, în părul casei, din care „difuzam” muzică populară la cererea spectatorilor, care erau bătrânii satului, colegi de şcoală, vecinii. Mai apoi, veneau şi alţii tocmai din capătul satului, să mă asculte. Era o mare bucurie pentru mine… Apoi am plecat la şcoală la Arad.

- Desigur că şi acolo te atrăgea cântul?

- Evident. La început am fost la Liceul nr.2 şi apoi la Liceul „Moise Nicoară”. Cântam la toate serbările şcolare. Am cântat şi la diverse cluburi din oraşul acela frumos de pe malul Mureşului. Participam la concursuri artistice… La 17 ani venise o comisie de la Bucureşti pentru preselectarea unor solişti şi dansatori pentru Ansamblul Folcloric „Ciocârlia”. Am reuşit atât ca solistă, cât şi la dansuri populare. Dar fiind minoră, aveam nevoie de aprobarea scrisă a părinţilor. Tata nici n-a vrut să audă să plec tocmai la Bucureşti. Îmi zicea: „Mai întâi să-ţi TERMINI SCOALA......

Jos sub crucea rasturnata

2009-03-16T01:40:00.008+01:00

taragot si orga

2009-03-16T01:00:00.011+01:00

dumitru farcas si marcel cellier - taragot si orga intr-o biserica....

bucovineanca noastra....

2009-03-15T22:43:00.042+01:00

Sofia Vicoveanca

S-a născut la data de 23 septembrie 1941 în comuna Toporăuţi (Toporuica de astăzi), localitate aflată în apropiere de oraşul Cernăuţi (astăzi în Ucraina), primind la naştere numele de Sofia Fusa. A fost unul din cei patru copii ai familiei de negustori Gheorghe şi Veronica Fusa.

Copilăria i-a fost întunecată de greutăţi, tatăl său fiind luat prizonier de către ruşi, după anexarea Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică. Împreună cu mama sa s-a refugiat în comuna Vicovu de Jos, unde şi-a petrecut copilăria. "Părinţii mei au fost înstăriţi acolo, la Cernăuţi, au avut prăvălie, case, vite, cai, dar aici nu mai aveam nimic", a mărturisit ea mai târziu. Din dragoste pentru satul unde a copilărit, i-a împrumutat ulterior numele, schimbându-şi numele de scenă în cel de Sofia Vicoveanca.

Din copilărie, constrânsă de greutăţile materiale prin care treceau refugiaţii, micuţa Sofia a învăţat să coasă, să ţeasă covoare, să împletească, să croiască etc. A absolvit Şcoala Populară de Artă din Suceava, fiind angajată, prin concurs, în anul 1959 ca solistă de muzică populară la Ansamblul de Cântece şi Dansuri "Ciprian Porumbescu" din Suceava. În anul 1965, îi apare primul său disc. Din anul 1998, devine solistă de muzică populară la Ansamblul "Rapsozii Botoşanilor".

„Munca aduce foarte multă bucurie, nimic nu-ţi pică din cer, nimeni nu-ţi dă. Dacă nu munceşti, nu ai! (...) Nu m-am gândit niciodată să fiu solistă, dar la examenul pentru început de stagiune eu am cântat un cântec popular. Juriul a decis că-i musai să cânt de-atunci încolo muzică populară. Am continuat să cant şi în cor o vreme, în pauzele din spectacol; schimbam repede-repede rochia lungă de coristă cu costumul popular şi ţusti în scenă. Cu timpul, mi-am învins emoţiile, mi-am făcut un repertoriu propriu (eu nu am cântat niciodată cântecele altor interpreţi), a fost norocul meu că am şi venit dintr-o zonă foarte bogată în folclor şi am avut ce culege de la bătrânii şi de la lăutarii din sat.”
—Sofia Vicoveanca

Numele de scenă a fost ales deoarece directorul ansamblului artistic unde era angajată a considerat că numele ei de Sofia Fusa nu are rezonanţă artistică şi astfel a numit-o Vicoveanca (de la zona de unde provenea cântăreaţa)....

Repertoriul Sofiei Vicoveanca cuprinde cântece de leagăn, de nuntă sau cumetrie, doine de dragoste şi dor, colinde, bocete sau balade, dar cele mai multe sunt cântece de voie bună, unele uşor dojenitoare sau pline de umor specifice lumii satului.

A efectuat imprimări la Radio Bucureşti şi Iaşi, pentru televiziune şi la Casa de discuri "Electrecord". În întreaga sa carieră a scos 10 discuri personale şi 6 în colaborare; casete audio şi video, CD-uri. S-a remarcat şi prin culegerea de folclor muzical din zona Bucovinei. A susţinut spectacole cu diferite formaţii artistice în ţară şi în străinătate, efectuând turnee în Israel, Portugalia, SUA, Franţa, Danemarca, Germania, Iugoslavia ş.a.

Solista Sofia Vicoveanca a făcut cunoscută zona Bucovinei prin cântecele sale încărcate de emoţii şi stări ale ţăranului moldovean. A interpretat cântece de joc, balade şi doine, cântece de leagăn din zona Bucovinei.

Cântece ca “Lume, lume trecătoare”, “M-am sfădit rău cu bădiţa”, “Am avut un pui pe lume”, “Bătrâneţea când te bate”, “Săracă vecina mea”, “Bucovină mândră floare”, “Asta-i joc din Bucovina” etc. stau martore dedicării sale folclorului românesc.

De asemenea, a jucat şi în câteva filme româneşti, dovedind un real talent actoricesc. A publicat două volume de versuri: „ Dureri ascunse” (1996) şi „Cu inima-n palme” (2004)....

Sofia Vicoveanca a cumpărat în satul Vicovul de Jos un teren de 9 ari, construind o casă nouă, în stil bătrânesc, cu cerdac şi cu mansardă în care a amenajat un mic muzeu etnografic, cuprinzând o expoziţie de costume ţărăneşti şi obiecte de artă populară. Interiorul casei a fost decorat cu lucrurile proprii unui interior de casă ţărănească: ladă de zestre, blidar (dulap cu blide), covoare pe perete, icoane, ştergare, legănuţ pentru copil şi costumele populare purtate de ea.

„Eu mă regăsesc mai mult în cântecele de dor, de jale, de amar, bocete, chiar blesteme, piese de o mare încărcătură emoţională, de o mare profunzime a textului, şi tocmai de aceea - foarte greu de interpretat. Nu sunt o cântăreaţă de ritm, dar nevoia m-a făcut şi dintr-aceea, pentru că omul vine în sala de spectacol şi vrea să-şi bucure sufletul. Nu ştiu cât place, dar ştiu că nu se confundă glasul meu, omul îl reţine. Nu mi-a fost greu să port costumul, pentru că în acest costum eu m-am născut."
—Sofia Vicoveanca

amintiri...

2009-03-15T18:30:00.005+01:00

cantece si dansuri de la noi

2009-03-15T18:29:00.008+01:00

cantec de leagan

2009-03-15T18:27:00.008+01:00

S-a născut în Bucureşti (n. 25 septembrie 1913, Bucureşti - d. 22 iunie 1963)(mahalaua Cărămidarilor), ca al treilea copil al Anei Munteanu, originară din comuna Cârţa, judeţul Sibiu, zona (Făgăraş) şi al florarului Ion Coandă Tănase, din satul oltenesc Mierea Birnicii, de pe valea Amaradiei. De mică a venit în contact cu cântecul, atât mama cât şi tatăl fiind mari iubitori ai cântecului popular şi ai muzicii în general. Apare pe scenă, pentru prima dată, în anul 1921 pe scena Căminului Cultural "Cărămidarii de Jos" din Calea Piscului, la serbarea de sfârşit de an a Şcolii primare nr. 11, Tăbăcari, apoi pe scena Liceului "Ion Heliade Rădulescu", unde a frecventat doar cursul inferior, fiind nevoită să se retragă pentru a lucra, alături de părinţii săi, la grădină. Mai târziu, cu ajutorul gazetarului Sandu Eliad pătrunde în atmosfera unui cenaclu al tinerilor intelectuali, ai carui membri o vor sfătui să-şi valorifice însuşirile artistice şi să urce pe scenă. Debutul va avea loc la teatrul de revistă condus de Constantin Tănase. Apare pentru prima dată pe 2 iunie 1934 în revista "Cărăbuş-Express" cu pseudonimul, dăruit de Constantin Tănase, Mary Atanasiu.A devenit celebră abia în anul 1938, când a înregistrat primele cântece pentru Societatea Româna de Radio, care însă au fost distruse în 1940 de Garda de Fier, sub pretextul că distorsionau folclorul românesc autentic.

Adevăratul motiv al acestei mişcări antisemite a fost faptul că în cercul de prieteni ai Mariei Tănase se găseau şi o serie de intelectuali evrei, ca etnologul Harry Brauner (fratele pictorului Victor Brauner) şi jurnalistul Ştefan Roll.

În anul 1940, după cooptarea la guvernare a Mişcării Legionare, muzica de petreceri, populară, a fost interzisă la difuzare pe terase, grădini etc. Era decretat doliu naţional, "Regimul Pompelor Funebre". În acea perioadă, unii difuzori nu au respectat interdicţia impusă de noul guvern, astfel încât au fost distruse cu toporul multe înregistrări ale Mariei Tănase, de către legionari zeloşi. Din discurile Mariei Tănase sparte şi-au făcut ţigăncile piepteni, ce se vindeau pe margine de drum [necesită citare]. Atunci au fost sparte şi matriţe ale casei de discuri Columbia, de pe Calea Victoriei. Pretextul interdicţiei muzicii ei o perioada de timp poate fi şi povestirea potrivit căreia Maria Tănase, fiind o mare amatoare de şah, îsi teroriza partenerii de joc jucând goală, fapt pe care îl povesteşte la un moment dat Constantin Brâncuşi.
Se cunoaşte că Garda de Fier lupta şi împotriva pornografiei.

Maria Tănase a reprezentat România, ca şi alţi artişti (Constantin Brâncuşi), la Expoziţia Mondială de la Paris din anul 1938.

După o călătorie în Turcia, a organizat o serie de spectacole pentru soldaţii răniti pe front, alături de nume importante din cultura românească, precum George Enescu, George Vraca şi Constantin Tănase.

Maria Tănase a fost şi agentă a Serviciului Special de Informaţii (SSI) condus de Eugen Cristescu.

Moartea artistei

În anul 1963, Maria Tănase a aflat în timpul unui turneu că avea cancer la sân şi că ar mai fi o şansă să scape dacă întrerupe turneul şi se operează urgent. Artista s-a gândit, s-a răzgândit, şi-n cele din urmă a refuzat, dându-şi seama că nu mai are nici-o şansă, şi a dus turneul la bun sfârşit. Cancerul a afectat şi plămânii, artista cântând cu dificultate, gâfâind. Pe 19 iunie 1963 a avut ultimul spectacol, la Hunedoara. La un moment dat, simţindu-se din ce în ce mai rău, a zis:
„Fraţilor, eu nu mai pot! Am cancer la sân şi o să mor în curând! De-acuma nu mă veţi mai vedea niciodată!”

Lumea când a auzit-o, a început să plângă. Plângeau până şi ţiganii din mahalalele Hunedoarei.

Pe 22 iunie 1963, în casa natală, Maria Tănase era pe patul de moarte. Erau lângă ea şi tatăl ei, Ion Tănase, şi soţul ei, medicul Sachelarie. La ora 14:10 a deschis ochii şi s-a uitat în jur ca la ceva străin şi apoi a închis ochii pentru totdeauna.

mai ardeal...

2009-03-15T18:26:00.006+01:00

dui, dui

2009-03-15T18:24:00.007+01:00

la nunta lapusaneasca

2009-03-15T14:57:00.019+01:00

Titlurile melodiilor (14’39”)
1. Cand a hi nunta mandrii
2. Ia-ti mireasa cununa – de la min. 1.04
3. Miresuca cu margele – 3.47
4. Maieran in cornu mesii – 6.36
5. La hore lapuseneasca – 9.35
6. Strigaturi de nunta – 12.16

„De-a lungul anilor am căutat să interpretez cântecele care se găseau în sufletul oamenilor, ori cântece de acest fel sunt foarte puţine; de aceea pot spune că nu am un repertoriu foarte vast, căci mai presus de orice am vrut să păstrez calitatea. Eu nu scot muzică pe bandă rulantă.

”Cum e omul aşa-i şi cântecul, acesta fiind oglinda sufletului.”

Cariera este un drum. Eu am ales acest drum. Din păcate unii au confundat cariera artistică cu publicitatea artistică; publicitatea artistică a creat false valori. Unii au vrut ca din folclor să facă avere, dar eu spun că folclorul nu trebuie exploatat pentru a se face din el avere.
Unii au privit folclorul ca pe o relaxare, dar eu spun că folclorul nu este o relaxare.

Actele artistice fără valoare sunt la fel de păgubitoare si grave pentru societate ca si infracţiunile, şi ar trebui pedepsite ca atare.”
-spune Grigore Leşe.

instrumental - folclor

2009-03-15T14:47:00.004+01:00